Co-președintele AUR George Simion a fost atacat cu cerneală la Iași, în timpul unei acțiuni care a fost organizată în 24 ianuarie 2022, de Ziua Principatelor Române.

Bărbatul care l-a stropit cu cerneală pe George Simion are 31 de ani și este din comuna Ciurea de lângă Iași. Potrivit IPJ, acesta nu are nicio legătură cu liderul partidului AUR, însă a avut o nemulțumire personală la adresa lui.

A fost deschis un dosar penal

Femeia care îl însoțea este soția lui, însă aceasta nu a avut nicio implicare.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii situații de fapt și luării măsurilor legale ce se impun”, a transmis IPJ.

George Simion a transmis că nu își dorește ca bărbatul să fie amendat. Acesta a fost acuzat în spațiul public cum că toată scena cu aruncatul cernelii ar fi fost orchestrată.

„Nu contează, am reuşit să avem sărbătoare pe 24 ianuarie, şi sunt cel mai fericit (…) Am comis o ilegalitate astăzi, am făcut Hora Unirii, sunt mai mult de o mie de persoane în Piaţă, să ne trimită amenda. A trecut pandemia”, a declarat Simion.

Deși în Piața Unirii din Iași, unde au avut loc manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 163 de ani de la Mica Unire din 24 ianuarie 1859, a fost extrem de aglomerat, foarte mulți dintre cei aflați acolo nu au ținut cont de recomandările autorităților: distanțare și mască Covid-19.

De altfel, inclusiv George Simion a recunoscut faptul că este conștient că nu respectă legea.

El a spus că, dacă va fi amendat, nu se va supăra pe jandarmi, deoarece este zi de sărbătoare și el îi iubește pe toți românii, inclusiv pe jandarmi.

George Simion și Claudiu Târziu, precum și sute de simpatizanți ai acestui partid, au stat fără mască anti Covid-19 la Iași, luni, la manifestațiile de Ziua Unirii.

În plus, liderul AUR a mai suținut că ”pandemia s-a terminat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.