Peste 1.000 de persoane au fost arestate duminică în toată Rusia, în timpul protestelor organizate în sprijinul opozantului Alexei Navalnîi aflat în greva foamei în închisoare, potrivit ONG-ul OVD-Info, informează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Cel puţin 1.004 persoane au fost arestate, conform informaţiilor furnizate de organizaţia specializată în monitorizarea demonstraţiilor din Rusia. Cele mai multe arestări au avut loc în Sankt Petersburg, unde au fost înregistrate 351 de rețineri, în timp ce marşul de la Moscova s-a desfăşurat fără incidente majore.

Precedenta rundă de proteste, după arestarea lui Navalnîi în ianuarie, s-a soldat cu peste 11.000 de arestări şi cel puţin şapte pedepse grele pentru acţiuni de “violenţă” împotriva poliţiei.

Opozantul rus Alexei Navalnîi, care se află de trei săptămâni în greva foamei în închisoare, este ”în mare pericol” şi trebuie evacuat în străinătate, au declarat miercuri patru experţi în drepturile omului mandataţi de ONU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.