Un consilier USR a filmat live o agresiune ce a avut loc asupra lui chiar în timp ce suna la Poliţia Locală pentru a semnala un foc lăsat nesupravegheat. Ulterior, la faţa locului a venit un echipaj de poliţişti precum şi şeful celui acuzat de agresiune care a anunţat că va face tot el plângere. Nu contra subalternului său ci contra consilierului care l-a reclamat.

Agresarea Feliciei Ienculescu-Popovici, consilieră locală USR la Mogoşoaia, nu este caz singular. Un consilier USR din Drăgăşani (Vâlcea) acuză că a fost şi el bătut cu pumnii de administratorul unui liceu din localitate.

Agresiunea a avut loc în timp ce consilierul USR Marian Roşca filma un foc lăsat nesupravegheat în zona parcului Batca din localitate, în spatele terenurilor de sport aferente Liceului Tehnologic Brătianu.

Roşca a sunat la Poliţia Locală şi le-a cerut să trimită un echipaj, moment în care la faţa locului a apărut o persoană pe care consilierul a identificat-o drept administratul Liceului Tehnologic Brătianu din localitate care l-ar fi lovit cu pumnii. Agresiunea a fost filmată, căci consilierul filma live atunci când a fost lovit. Pe imagini se poate vedea pumnul plecând (şi nu doar o singură dată).

„E îngrijorător ce se întâmplă în Drăgăşani, în Drăgăşani e o mafie, oraşul e acaparat de o mafie, de la nivelul cel mai de sus al administraţiei, oameni care controlează oraşul prin tentacule în toate instituţiile iar dacă cineva încearcă să facă bine, să se implice, şi cumva loveşte în cercul lor de interese, mafia aceasta acţionează pe toate căile, inclusiv cu violenţă fizică.

Astăzi am fost bătut cu pumnii de administratorul unui liceu”, a declarat consilierul pe live.

Ulterior agresiunii, consilierul a sunat la 112 să reclame violenţa la adresa sa. La faţa locului a fost trimis un echipaj de poliţie. În timp ce consilierul discuta cu echipajul de poliţie, la faţa locului a apărut şi directorul Liceului Tehnologic Brătianu, Tiberiu Vătafu, care a susţinut că nu ştie nimic despre agresarea acetuia.

Directorul nu a arătat vreun strop de indignare la ideea că un subordonat al său ar fi putut bate un cetăţean, nici nu a promis că va face cercetări disciplinare. În schimb, le-a spus poliţiştilor că va face plângere contra lui Roşca pe motiv că acesta filma în „teritoriul unităţii de învăţământ.”

Contactat de Epoch Times, Marian Roşca a declarat că va depune, luni, plângere la poliţie pentru agresiunea suferită.

„Comportamentul ăsta trebuie descurajat şi pe orice cale posibilă o să fac lucrul acesta. Eu am mai avut de-a face în instituţie publică cu oameni cu astfel de comportament, pentru ei e ceva normal”, a declarat Roşca.

Merită precizat că Marian Roşca este membru în Consiliul de aministraţie al liceului.

Consilierul a mai relatat că, în aprilie 2021, când a participat la o dezbatere pe marginea proiectului de buget local a fost agresat. Roşca a făcut şi atunci plângere penală care de atunci se tot cercetează.

„Au tăbărât pe mine că de ce filmez. Îi deranjează când filmezi, că au lucruri de ascuns şi nu vor să le faci publice. Le e teamă de opinia publică. Deci oamenii ăştia au controlat până acum totul lucrând ascuns şi transmiţând oamenilor doar ce vor ei: totul e frumos, noi lucrăm, dar în spate ei fură şi sifonează bani, şi când ies la iveală, aici îi doare cel mai tare! Îi deranjează când le arăţi adevărata faţă”, a declarat Roşca. Filmarea, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.