Liderul liberal gorjean Dan Vîlceanu a fost validat miercuri, în şedinţa Biroului Politic Naţional, pentru a ocupa funcţia de ministru al Finanţelor Publice.

„Votul a fost dat. Sunt 70% dintre preşedinţii de filială care au fost astăzi aici. A fost doar un singur vot împotrivă. Un alt vot a fost dat pentru derogare. O derogare pentru candidatura mea la preşedinţia PNL. A fost vot unanim pentru această derogare. […] Tot astăzi am cerut votul colegilor pentru susţinerea programului de investiţii ‘Anghel Saligny’. A fost un vot unanim. PNL susţine acest program de dezvoltare. Nu este un program pentru primari, este un program pentru români”, a declarat Cîţu.

La rândul său, Vîlceanu a ţinut să îi mulţumească prim-ministrului pentru susţinere.

„În primul rând, aş vrea să îi mulţumesc premierului pentru susţinere. În al doilea rând, este onorant pentru mine că astăzi am primit votul colegilor. Este o încredere pe care mi-o acordă şi pentru care mă simt obligat. Vreau să vă spun că Ministerul de Finanţe este unul dintre ministerele foarte importante şi nu am niciun fel de dubiu că voi face echipă bună cu prim-ministrul.

Am lucrat împreună în Comisia de buget-finanţe. De asemenea, îmi doresc ca această preluare a ministerului să se întâmple cât mai repede astfel încât să începem gestionarea unor probleme care aşteaptă să fie rezolvate”, a precizat Dan Vîlceanu.

S-au înregistrat 47 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă”.

Votul contra numirii lui Vîlceanu la Finanţe a fost al şefului PNL Ludovic Orban.

Din echipa lui Orban, doar liderul PNL a participat la şedinţa BPN, care a fost forţată peste capul lui de susţinătorii premierului Florin Cîţu.

Potrivit surselor Epoch Times, în cadrul discuţiilor, Orban a spus că nu este de acord cu validarea lui Vîlceanu pentru că acesta nu are pregătirea necesară şi, mai mult decât atât, are vulnerabilităţi ce vor fi speculate.

„Cine îl votează să şi-l asume”, a transmis Orban.

Dan Vîlceanu este cunoscut drept un apropiat al lui Florin Cîţu.

Cine este Dan Vîlceanu

Potrivit site-ului economedia.ro, liderul PNL Gorj este de profesie economist, absolvent în 2003 al Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor de la Universitatea de Vest Timişoara. A făcut ulterior (2005) şi un masterat în „Management şi Integrare Europeană”, iar apoi un doctorat (2016), la aceeaşi facultate.

Conform declaraţiei de avere, Vîlceanu deţine două case de locuit şi două terenuri intravilane în judeţul Gorj, două terenuri intravilane în judeţul Timiş şi un spaţiu comercial în Timiş. El deţine un autoturism BMW seria 5 din 2011. Pe numele său are două conturi, cu sume de peste 16.000 şi 21.000 lei. De asemenea, Vîlceanu încasează ca deputat 137.256 lei anual şi mai declară venituri de 157.610 lei din închirierea halei industriale din Timiş.

Deputatul a contribuit la campania PNL pentru alegerile parlamentare din decembrie 2020 cu 133.800 lei, a dat împrumuturi de peste 400.000 lei şi deţine titluri de stat în valoare de 731.501 lei. De asemenea, el menţionează şi un împrumut primit de 560.000 lei.

În ianuarie 2020, Adevărul scria că firma familiei lui Dan Vîlceanu, Trefo, a încheiat un contract în valoare de aproximativ un milion de dolari cu Complexul Energetic Oltenia (CEO). Parlamentarul susţinea că n-are nicio altă legătură cu societatea Trefo, în afară de faptul că de afacere se ocupă părinţii săi.

Trefo este „abonată” la bani de la companiile de stat, având în trecut contracte cu: CET Govora, Compania Locală de Termoficare Colterm, Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia.

Sursa știre : epochtimes-romania.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.