Nenorocire mare într-o familie din localitatea Ungra, județul Brașov, după ce o mamă şi-a spălat pe cap fetiţele de 7, 8 şi 9 ani cu o substanţă toxică folosită împotriva râiei, încercând să le scape de păduchi, potrivit informațiilor furnizate de Observatornews.ro. 

Două dintre copile, cea mică şi cea mare, au murit sâmbătă, la scurt timp după ce au ajuns la spital, iar surioara lor s-a stins o zi mai târziu, la spitalul din Târgu Mureş, unde fusese adusă în comă.

Veste tragică, în această dimineaţă, în cazul celor trei fetiţe din Braşov spălate pe cap de mama lor cu Tomoxan, o substanţă pentru tratarea râiei la oi.

La o zi după ce surioarele ei au sfârşit în urma inhalării subranţei extrem de periculoase, ieri, s-a stins şi fetiţa mijlocie, în vârstă de 8 anişori.

Potrivit ultimelor informaţii, părinții copiilor sunt cercetați în stare de libertate.

Dosarul morţii celor trei fete de la Ungra a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori şi Familie Braşov.

Fetiţele din Ungra, spălate pe cap cu Tomoxan

Reamintim că sâmbătă, două fetiţe de 7 şi 9 ani au murit, iar o a treia, în vârstă de 8 ani, a ajuns în stare gravă la spital, după ce mama a încercat să le scape de păduchi spălându-le cu Tomoxan, o substanţă toxică folosită împotriva râiei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.