Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat ca presedintele Klaus Iohannis a fost permanent implicat in criza de la granita Ucrainei si a fost in contact atat cu ministrul de Externe, cat si cu ministrul Apararii. De asemenea, potrivit lui Aurescu, datorita demersurilor facute de seful statului roman, presedintele SUA si presedintele Frantei au anuntat trimiterea de trupe in Romania.

Bogdan Aurescu a declarat, duminica, la Prima TV, ca presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a precizat public care este pozitie Romaniei in criza de la granita Ucrainei.

”Presedintele a fost intotdeauna implicat, permanent am fost in contact cu presedintele Iohannis. Presedintele Iohannis a fost in contact nu doar cu ministrul de Externe, dar si cu ministrul Apararii si cu ceilalti factori de decizie si de actiune din sistemul de securitate nationala, iar atunci cand a fost nevoie, presedintele Iohannis a precizat public care este pozitia Romaniei”, a declarat Aurescu.

Ministrul de Externe a mai precizat ca in urma demersurilor sefului statului, SUA si Franta au anunțat trimiterea de trupe in România. 

”De altfel, gratie demersurilor pe care le-a facut personal presedintele Iohannis, inclusiv la ultima reuniune a Consiliului European din decembrie, s-a putut obtine aceasta decizie a Frantei, anuntata de catre presedintele Macron, de a trimite trupe in Romania, ca parte a efortului de intarire a posturii de descurajare si aparare pe flancul estic.

Tot ca urmare a demersurilor pe care presedintele Iohannis le-a facut, am avut anuntul presedintelui Biden in acelasi sens si tot saptamana trecuta, ca urmare a acestor eforturi, am avut anuntul concret al desfasurarii unui batalion de tip striker, in Romania, cu 1.000 de militari, in perioada care urmeaza”, a declarat Aurescu, citat de news.ro.

Intrebat daca nu era normal ca aceste anunturi sa nu le aflam din presa straina, Aurescu a declarat ca imediat ce decizia a fost anuntata, Romania a confirmat-o.

”Imediat ce decizia a fost anuntata, noi am si confirmat aceasta decizie si am si salutat-o, dar acest lucru s-a facut in urma unei intelegeri in acest sens cu partenerii nostri. Vorbim aici despre relatia cu partenerul strategic american, cat si de relatia cu Franta, ca partener strategic al Romaniei. Lucrurile sunt absolut clare, din punctul asta de vedere si orice alta perceptie mi se pare complet eronata”, a declarat Aurescu, potrivit Aktual24.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.