Caz şocant în Sfântu Gheorghe. Un copil de 11 ani a fost sfâşiat de mai mulţi câini în timp ce se întorcea de la şcoală. Băiatul a ajuns în stare gravă la spital, iar medicii se chinuie şi acum să-l salveze.

Potrivit Observatornews.ro, dulăii ar aparţine unui medic veterinar din zonă, care a şi fost reţinut de poliţişti. Şi mai grav este că el a găsit băiatul în agonie, dar în loc să-l ducă la spital, l-a luat acasă şi l-a spălat. Imaginile şi informaţiile au puternic impact emoţional!

Copilul de 11 ani locuieşte la marginea oraşului Sfântu Gheorghe. Drumul de la şcoală spre casă e izolat şi trece pe lângă o curte plină cu câini. Nu se ştie cum dulăii au reuşit să scape şi s-au năpustit asupra copilului. Sfâşiat, copilul a găsit puterea să-şi sune mama şi să-i spună că a fost atacat. A scăpat cu viaţă, dar abia mai respira când a ajuns la spital.

„Copilul a pierdut foarte mult sânge şi a venit în şoc hemoragic. Tot corpul este plin de plăgi de sus până jos”, a declarat Ilie Marcel Albean, medic chirurgie plastică. Pentru că starea lui era foarte gravă, copilul a fost transferat la Braşov, unde a trecut deja prin două operaţii.

Băiatul are răni pe tot corpul, dar cele mai grave sunt la mâini pentru că cel mai probabil a încercat să se apere. „Starea e încă destul de gravă. În fiecare zi intrăm sub anestezie generală şi îl curăţăm şi plăgile care sunt curate şi arată bine le închidem”, a declarat Ilie Marcel Albean, medic chirurgie plastică.

Mama copilului spune că nu ar fi prima dată când este atacat de aceşti câini. Animalele aparţin unui bărbat de 41 ani, medic veterinar. De altfel el este şi cel care l-a găsit pe băiat plin de sânge după atac. Însă în loc să sune imediat la Ambulanţă, bărbatul l-a luat pe copil acasă, l-a spălat, i-a făcut ceai, iar abia apoi a chemat salvarea. Proprietarul câinilor a fost reţinut de poliţişti.

„În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală şi neluarea de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane”, a declarat Radu Stroe, IPJ Covasna. Procurorii cer arestarea preventivă a bărbatului. Copilul va mai sta cel puţin 2 luni în spital pentru a se recupera.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.