Premierul Florin Cîţu a anunţat, marţi, în cadrul unui comunicat de presă, că a decis demiterea lui Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), din funcţia de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945–1989.
Pentru a-şi justifica decizia, şeful Guvernului a venit cu o serie de acuzaţii grave la adresa fostului deţinut politic Octav Bjoza. Tot scandalul a plecat de la un comunicat de presă remis de Bjoza după tensiunile din Parlament generate de Legea nr.232/2020, care aduce unele reparaţii materiale copiilor foştilor deţinuţi politici, deportaţi, prizonieri etc.
Reacţia dură a lui Bjoza a venit după amendamentele depuse de trei deputaţi din partea minorităţilor naţionale – Silviu Vexler (din partea minorităţii evreiesti), Ovidiu Ganţ (din partea minorităţii germane) şi Slavoliub Adnagi (din partea minorităţii sârbe) -, care au cerut ca prevederile legii să nu se aplice „persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă sau legionară în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, precum şi a copiilor acestora„.
Potrivit publicaţiei Podul.ro, demiterea lui Bjoza ar fi fost comandată de preşedintele Klaus Iohannis, deşi acesta din urmă l-a decorat de două ori până acum pe fostul deţinut politic.
Octav Bjoza a fost primul disident anticomunist decorat de preşedintele Iohannis cu Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Cavaler, în semn de apreciere „pentru înalta sa ţinută morală, pentru demnitatea şi curajul cu care a militat pentru libertate şi democraţie”. De altfel, aceasta a fost prima distincţie oferită de Klaus Iohannis de când şi-a preluat mandatul de preşedinte în 2014.
Şeful statului a explicat că a făcut acest pas „ca o recunoaştere a sacrificiului celor care au luptat pentru libertate”.
„Societatea are nevoie de exemple demne, iar deţinuţii politic care au pus lupta pentru principiile democratice şi pentru libertate mai presus decât viaţa lor reprezintă astfel de repere”, a afirmat Iohannis despre fostul deţinut politic care a fost condamant la 15 ani de muncă silnică şi a trecut prin 14 penitenciare comuniste. A fost victimă a torţionarului Ioan Ficior.
Acuzaţiile lui Cîţu
„O societate democratică şi civilizată, cum este România, rămâne ferm angajată în condamnarea Holocaustului şi a oricărei forme de stigmatizare etnică, socială sau religioasă. Este angajamentul fără echivoc al statului român, iar în calitate de prim-ministru, îl voi apăra cu toată convingerea. A pune în discuţie dimensiunile Holocaustului şi a încerca să pui pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci şi un gest periculos pentru valorile democratice. Mai mult, încercarea de a justifica şi de a aduce argumente pentru ca urmaşii criminalilor de război, naziştilor sau fasciştilor, să beneficieze de drepturi din partea statului român (prevăzute de Legea nr.232/2020) este un afront şi o mare nedreptate faţă de toţi cei care au suferit din cauza ororilor comunismului şi Holocaustului”, a acuzat Cîţu.
Potrivit premierului, o asemenea atitudine a unui demnitar al statului român „este extrem de periculoasă pentru valorile democratice câştigate şi apărate cu multe sacrificii în ultimii zeci de ani”.
„Este o abordare incompatibilă cu statutul de membru al echipei noastre guvernamentale şi de înalt responsabil al Guvernului României. Din aceste motive, am decis demiterea subsecretarului de stat Octav Bjoza, preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România”, a adăugat Cîţu.
Comunicatul semnat de Bjoza
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România – AFDPR este revoltată de faptul că a ajuns motiv de dispute între parlamentari. Mărul discordiei îl constituie Legea nr. 232/2020, care aduce unele reparaţii materiale copiilor foştilor deţinuţi politici, deportaţi, prizonieri etc., dar subliniem că toţi copiii noştri, indiferent când s-au născut şi indiferent de faptele părinţilor, au fost solidari cu suferinţele întregii familii, iar timp de 31 de ani nu li s-a asigurat nicio reparaţie morală şi materială.
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România, intrată în istoria recentă sub denumirea prescurtată de AFDPR, nu este afiliată şi nu se va alinia politic niciunui partid.
Ori ne vor, ori nu, suntem ai tuturor!
Individual, fiecare membru este liber să o facă după cum îi dictează propria conştiinţă.
Spicuind din statutul Asociaţiei, constatăm:
– „continuarea luptei contra comunismului şi a oricăror forme totalitare”;
– „restabilirea adevărului istoric cu privire la evenimentele din perioada 1945-1989…”;
– „formarea şi cultivarea unor înalte conştiinţe civice, în spiritul adevărului, binelui, frumosului, păcii sociale şi renaşterea morală a ţării noastre”;
– „cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa în lupta contra comunismului…”.
Iată doar câteva precepte pentru care membrii AFDPR vor milita şi veghea ca în această ţară să nu mai apară partide politice sau mişcări extremiste, fie ele de stânga, fie de dreapta!
AFDPR nu contestă existenţa Holocaustului în România „ciuntită”! Singurul lucru care poate fi discutat constă în dimensiunile Holocaustului, cu precizarea că o astfel de dezbatere nu ar scuza cu nimic ororile săvârşite asupra etniei evreilor – şi nu numai.
Odată subliniate aceste chestiuni, noi, toţi beneficiarii Decretului-Lege nr. 118/1990, suntem nu doar uimiţi, ci chiar revoltaţi de faptul că am ajuns motiv de dispute între parlamentari. Desigur, motivele sunt concrete!
Mărul discordiei îl constituie Legea nr. 232/2020, care aduce unele reparaţii materiale copiilor foştilor deţinuţi politici, deportaţi, prizonieri etc.
Copiii noştri au fost solidari cu suferinţele întregii familii, indiferent când s-au născut sau dacă erau majori în momentul începerii persecuţiei politice faţă de părinţii lor, statul român nefiind capabil ca, în cei 31 de ani care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989, să le ofere nici cea mai mică reparaţie!
Cu o zi înainte de a fi supusă votului în plenul Parlamentului, la Comisia pentru muncă, trei deputaţi (Vexler Silviu, Ganţ Ovidiu şi Adnagi Slavoliub) au cerut membrilor acestei comisii introducerea a încă două articole, „13” – „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă sau legionară în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, PRECUM ŞI COPIILOR ACESTORA” şi „14” în care se spune: „Agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a Municipiului Bucureşti, ÎN BAZA SESIZĂRILOR primite sau din proprie iniţiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor acestei legi (…)”.
Spuneam că motivele disputei sunt concrete!
Depinde din care parte a baricadei privim lucrurile!
Noi dorim să fim imparţiali! Şi de aceea încercăm să punem lucrurile la punct.
Nu acceptăm falsificarea încă o dată a istoriei recente a României (pentru prima, a se vedea Mihai Roller)! Mai ales că în ultimii 75 de ani am avut şi noi o contribuţie directă cât de mică!
Chiar ne-a lovit pe toţi ignoranţa, amnezia sau mai degrabă relele intenţii, lăsând să treacă neobservat faptul că regimul comunist „ilegitim şi criminal”, prin aşa-zisele „Tribunale ale Poporului”, au trimis la moarte sau la ani grei de temniţă şi lagăre de exterminare, prin bătăi, înfometare şi munci silnice, tot ce a avut acest popor mai demn, mai sfânt, mai bine pregătit profesional.
Chiar uităm că regimul comunist a făcut zeci de mii de victime şi, dacă luăm în calcul soţiile şi copiii rămaşi acasă, cifra celor care au avut de suferit se apropie cu certitudine de două milioane de cetăţeni ai acestei ţări?!?
Chiar vreţi să vă amintim cine au fost primii trei şefi ai Securităţii Poporului, care au săvârşit cele mai abominabile crime din lumea comunistă europeană, lucru recunoscut şi de marele disident rus Aleksandr Soljenitin?!?
Poate că da: Alexandru Nicolschi, Mişu Dulgheru şi Tudor Sepeanu!
Chiar vreţi să vă spunem ce găsim în dosarele înaintaşilor celor care au neruşinarea să ne dea astăzi lecţii de morală şi demnitate?!?
Iată doar câteva „perle”:
– „vechi militant al clasei muncitoare”;
– „vechi comunist ilegalist”;
– „activitate titoistă”;
– „înscris în organizaţia tineretului hitlerist”;
– „înscris voluntar în SS-ul german”.
Partidul comunist în România se spune că avea între 4 şi 5 milioane de membri. Câţi să fi fost vinovaţi de crimele săvârşite? Poate 4-5 mii sau nici atât!
PENTRU UNII, MUMĂ – PENTRU ALŢII, CIUMĂ!
Copiii noştri au suferit toată viaţa şi este nedrept ca măcar acum, după 31 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, să nu li se facă unele reparaţii morale şi materiale, indiferent de faptul că părinţii lor au fost „criminali de război”, „nazişti”, „legionari” sau comunişti.
Acum, după 80 de ani, să nu ne mai lăsăm bântuiţi de stafiile acestora şi împreună, indiferent de etnie, culte sau politici, să veghem ca astfel de fapte să nu se mai petreacă în această ţară!
A răsuci la nesfârşit cuţitul într-o rană demult cicatrizată înseamnă că nu facem decât să întreţinem o stare de tensiune nemeritată de nimeni!
Sursa știre : epochtimes-romania.com
