Polițiștii au un cerc de suspecți în cazul exploziei mașinii din Arad, a anunțat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan.

El a precizat că în acest dosar sunt audiați mai mulți martori și au fost ridicate probe de la fața locului, care vor fi analizate în laborator.

Polițiștii au ridicat imagini de pe camerele de supraveghere din zonă și au prelevat probe de la locul exploziei, a explicat Georgian Drăgan, care a precizat că anchetatorii beneficiază de sprijinul specialiștilor pirotehniști de la SRI.

“Toate persoanele care ar putea avea legătură cu acest tragic eveniment vor fi audiate – vorbim aici de martori, martori oculari care au asistat la acest tragic eveniment”, a declarat Georgian Drăgan sâmbătă la Digi24.

În plus, el a precizat că anchetatorii au format deja un cerc de suspecți în acest caz.

“Din datele pe care le dețin în acest moment, colegii au întocmit deja un cerc de persoane bănuite în această cauză”, a mai spus purtătorul de cuvânt, adăugând că sunt luate în calcul toate ipotezele.

Mașina unui om de afaceri din Arad a explodat sâmbătă dimineață, provocând moartea șoferului. Presa locală scrie că explozia a fost atât de puternică, încât a spart geamurile locuințelor din apropiere.

Un dispozitiv exploziv plasat în mașină și acționat de la distanță – e principala ipoteză pe care o cercetează anchetatorii în privința exploziei de azi dimineață din Arad. Un comunicat al SRI arată că au fost prelevate din mașină substanțe pentru care se face expertiză pirotehnică.

Potrivit unor surse ale Știrilor ProTv, se pare că pe bancheta din spate a autovehiculului s-au găsit urme de praf de pușcă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.