Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care este crescută opțional vârsta de pensionare la 70 de ani și este interzis cumulul pensie-salariu la stat. Actul normativ este trimis în Parlament pentru adoptare.

Dacă Parlamentul va vota legea în forma trimisă de Guvern, după promulgare, bugetarii care cumulează pensia cu salariul vor fi nevoiți să opteze în termen de 30 de zile. Potrivit ministrului Muncii, acum sunt 35.000 de bugetari care cumulează pensia cu salariul.

Măsura se aplică și pensionarilor din structurile ministerul de Interne, unii dintre ei ieșiți la pensie cu mult înainte de vârsta standard de pensionare, dar care au rămas angajați la stat.

Unul dintre aceste cazuri este cel al secretarului de stat din MAI, Irina Alexe, numită în funcție la propunerea USR PLUS. Alexe a intrat în atenția presei în urmă cu câțiva ani după ce s-a aflat că în 2016 s-a pensionat la doar 42 de ani, pensia ei fiind de 13.000 de lei în acea perioadă.

Acum, potrivit ultimei declarații de avere depuse de Irina Alexe, în 2020 aceasta a încasat o pensie de serviciu în valoare totală de 170.832 de lei. La pensia de serviciu se adăugă și salariul de secretar de stat, circa 10.000 lei net/lună.

Nu este singurul caz de tânăr pensionar care ocupă o funcție în Guvernul Cîțu. Silviu Gabriel Barbu, fost judecător la Curtea de Apel București, pensionat anul trecut, la 50 de ani, a fost numit șef al Corpului de Control al prim-ministrului.

De asemenea, la nivelul poliției locale mulți dintre angajați sunt pensionari din MAI. Spre exemplu, la Poliția Locală Sector 1, la începutul anului erau cel puțin șapte angajați care cumulau pensia cu salariul și care ajungeau să câștige aproximativ 20.000 de lei lunar.

În prezent, peste 100.000 de pensionari cumulează pensia cu salariul, arată datele oficiale. Dintre ei, o treime muncesc la stat, iar unii au chiar peste 70 de ani. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a precizat că interzicerea cumulului pensie salariu nu se va aplica pentru salariații din sectorul privat.

Parlamentarii, miniștrii, aleșii locali sau judecătorii CCR vor putea cumula, în continuare, pensia cu salariul

Aleșii locali, parlamentarii, miniștrii, membrii CCR și ai Curții de Conturi, și nu numai, se numără printre bugetarii exceptați din legea interzicerii cumulării pensiei cu salariul la stat.

Ministrul Muncii Raluca Turcan a precizat că au fost introduse aceste excepții pentru ca legea să fie constituţională.

„Pentru a nu mima reforme este important ca orice text legislativ să fie constitutional. Atâta timp cât în Constituție este garantat dreptul de a fi ales pentru orice persoană și există niște mandate definite de Constituție, dacă noi am fi venit cu un text contrar atunci textul ar fi fost de departe neconstituțional, așa cum am fost martori la mai multe proiecte normative care ulterior au fost declarate neconstituționale și oamenii au rămas doar cu amăgirea”, a declarat Raluca Turcan.

Potrivit proiectului de lege adoptat de Guvern și trimis în Parlament, vor putea cumula pensia cu salariul următoarele categorii:

persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau cele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție

persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare

personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora

pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate

membrii Academiei Române

asistenții personali și asistenților personali profesioniști prevăzuți de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare

asistenții maternali prevăzuți de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare

îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuți de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.