Preşedintele Forţei Dreptei, Ludovic Orban, a acuzat, într-un interviu acordat pentru Epoch Times, că PSD creşte AUR având în spate un plan bine pus la punct.

„Se vede că e o strategie. Uitaţi-vă de ce deschidere se bucură liderii AUR. AUR e crescut de PSD şi în general de planificatorii care au determinat această alianţă (PSD-PNL), pentru că ei au deja modelul anilor 2000, în care singura şansă a lui Iliescu de a se alege preşedinte era să intre cu Vadim Tudor în turul doi. Şi a intrat cu Vadim Tudor în turul doi şi a câştigat cu 70%”, a declarat Ludovic Orban.

În opinia fostului şef PNL, se doreşte repetarea acestui scenariu la alegerile viitoare.

Ce spune Orban despre ascensiunea AUR

„AUR a capitalizat pentru faptul că de unde scena politică era construită foarte clar, cum e normal în orice societate, ai un pol de dreapta şi un pol de stânga. În momentul în care PNL a bătut palma cu PSD şi a readus PSD-ul la putere, foarte mulţi alegători PSD sau înclinaţi să voteze cu PSD nu au agreat decizia conducerii PSD de a bate palma cu duşmanul.

Pentru că şi PSD a făcut campanie anti-Iohannis şi anti-PNL, mă făceau pe mine de dimineaţă până seara în toate felurile, ca să îşi păcălească propriul electorat şi să se ducă şi ei în înţelegere cu Iohannis şi cu PNL.

În plus, s-a profitat şi de o anumită culpabilizare a USR-ului, care a plătit preţul odată cu ruperea coaliţiei de centru dreapta. Şi într-un fel s-a creat aşa un vacuum. Eu m-am bătut până în ultimul moment în PNL în forurile statutare să împiedic alianţa cu PSD. Am luat târziu decizia (de a începe o nouă construcţie politică), după ce s-a hotărât în biroul politic validarea protocolului cu PSD”.

Cât de frecventabil este AUR?

„Eu aştept să se cristalizeze. Deocamdată AUR a apărut ca un partid de pandemie, el aşa a intrat în parlament, fructificând nemulţumirea oamenilor faţă de restricţii, faţă de vaccin, antivacciniştii au fost mobilizaţi ca electori ai AUR; speculând teme chiar anti-europene, hai să fim cinstiţi.

Dacă stai şi te uiţi la discrusul lor îţi dai seama că sunt departe de a se defini. Sigur că mai încearcă unul, altul să îi mai spele… la ora actuală nu are o identitate bine definită, este un partid care a fost construit pe teme care fac parte din propaganda rusească care funcţionează în toate statele europene.

Eu nu spun că sunt filo-ruşi sau… dar ei s-au suit şi au obţinut voturi fructificând astfel de teme ale propagandei care în general sunt potenţate în toate ţările UE pentru formaţiunile extremiste. În fiecare ţară există astfel de exponenţi politici şi există sistem de susţinere a acestor teme care au dat naştere la nişte partide care sunt partide anti-sistem, partide extremiste. O să aibă cale lungă… (…)

Iar inclusiv mesajul lor naţionalist, dacă ar fi un mesaj de promovare a valorilor noastre, de afirmare a identităţii şi a specificităţii noastre… din păcate este un mesaj naţionalist mai degrabă negativ, mai degrabă că nu suntem vânduţi străinătăţii, un mesaj de multe ori nu eurosceptic, chiar curat antieuropean. Or, după părerea mea, dacă îţi iubeşti ţara asta înţelegi limpede că dacă România nu era ţară membră NATO şi membră a UE, noi astăzi eram la cheremul ambiţiilor imperiale ale Rusiei.”

Interviul integral în materiaul video.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.