Ministrul Economiei, Claudiu Nasui, a negat joi informaţia potrivit căreia ar fi împotriva legii privind 5G în România. Reacţia acestuia vine după ce premierul Florin Cîţu se declarase surprins de faptul că Năsui ar fi cerut Parlamentului amânarea dezbaterilor asupra Legii privind securitatea reţelelor 5G.
Într-o postare publicată pe Facebook, ministrul Economiei a afirmat că „informaţia că aş fi împotriva legii privind 5G în România este o minciună”.
„Văd că circulă informaţia că aş fi împotriva legii privind 5G în România. Este o minciună. Am vorbit şi cu premierul despre acest subiect. Ministerul economiei susţine fără echivoc această lege. Am primit comunicări din partea Comisiei pe acest subiect deoarece suntem punct naţional de contact cu comisia pentru Directiva 2015/1535.
Fiind punct naţional de contact suntem obligaţi, dacă primim comunicări de la CE, să transmitem mai departe instituţiilor relevante. Comisia Europeană a trimis ministerului precizări în care sublinia că România pregăteşte o lege pentru introducerea infrastructurii 5G, care dacă ar conţine reglementari de natură tehnică, potrivit Directivei 2015/1535, Comisia ar trebui notificată în privinţa lor.
Subliniez că susţinem pe deplin adoptarea legislaţiei privind 5G în România, iar în urma analizei făcute asupra legislaţiei incidente, a caracterului de urgenţă a legii şi a altor precedente la nivel european, procedura parlamentară de adoptare a legii poate merge mai departe”, a scris Claudiu Năsui, pe platforma de socializare.
Potrivit Adevărul.ro, ministrul Economiei a cerut Parlamentului amânarea dezbaterilor în ceea ce priveşte adoptarea Legii pentru reţelele 5G, pe motiv că Guvernul nu ar fi respectat toţi paşii procedurali, înainte de trimiterea în Legislativ.
Surse politice din coaliţie susţin că solicitarea făcută de ministru este de neînţeles din moment ce proiectul de lege e deja trecut prin CSAT şi adoptat de Guvern, iar acum a fost solicitată şi procedura de urgenţă, procedură aprobată de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor pe 21 aprilie.
Prin urmare, procedura de urgenţă a fost aprobată cu şase zile înainte de solicitarea ministrului Economiei, fiind deja sesizate comisiile din Cameră pentru avize şi raport.
În cursul zilei de joi, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Constanţa, premierul Florin Cîţu s-a declarat surprins de situaţie.
„Mă surprinde o astfel de decizie, nu ştiam că a luat o astfel de decizie. Mesajul meu este ferm şi clar. Am trimis şi am aprobat un proiect de lege în Guvern şi l-am trimis şi în coaliţie. Decizia a fost să treacă acest proiect de lege prin Parlament cât mai rapid.
Nu am avut această discuţie cu ministrul Economiei, o să o am, nu înţeleg de ce ar încerca să amâne un astfel de proiect foarte important pentru industria tehnologică din România”, a afirmat şeful Executivului.