Vladimir Putin va continua razboiul tarilor vecine daca i se permite sa invadeze Ucraina, a avertizat ministrul de Externe al Marii Britanii, Liz Truss, conform Daily Mail.

În timp ce președintele Rusiei a făcut, sâmbătă, o uriașă demonstrație de forță militară cu exerciții nucleare care implică rachete balistice, submarine și convoai de tancuri, doamna Truss a lansat o ultimă cerere ca întreaga comunitate internațională să se unească pentru a înfrunta agresiunea Moscovei.

Truss a afirmat că, dacă Putin ar ataca Ucraina, va exista un precedent, iar acesta va fi un imbold pentru Rusia să anexeze mai multe state foste sovietice.

“Trebuie să-l oprim pe Putin, pentru că el nu se va opri la Ucraina. Este foarte clar: nu vrea să preia controlul doar asupra Ucrainei, el vrea să dea ceasul înapoi, la mijlocul anilor ’90 sau chiar înainte de atunci”, a spus Truss.

“Putin şi-a exprimat public dorinţa să creeze Rusia Mare, că vrea să se întoarcă la situaţia de dinaintea prăbuşirii Uniunii Sovietice, în care Rusia avea control asupra unor zone uriaşe din Europa de Est. De aceea este atât de important ca noi şi aliaţii noştri să-i luăm faţa lui Putin. Ar putea fi Ucraina săptămâna viitoare, dar apoi care ţară va fi următoarea?”, a mai afirmat aceasta.

Declarațiile ministrului britanic de Externe vin după ce premierul Boris Johnson a avertizat că o invazie rusă a Ucrainei va produce un șoc în întreaga lume și va distruge un stat democratic, în contextul în care Moscova pregătește, conform șefului de guvern de la Londra, “cel mai mare război din Europa din 1945 încoace”.

Sursa: Daily Mail

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.