Mii de turiști au urcat pe platoul Bucegi, la Sfinx. Potrivit legendei, în fiecare an, în 28 noiembrie, razele soarelui ar forma deasupra faimoasei stânci o piramidă energetică, care ar avea puteri miraculoase. Mulți au rămas pe munte și după ce s-a întunecat, așa că au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor pentru a coborî.

A devenit deja o tradiție ca în 28 noiembrie oamenii să urce în număr mare la Sfinx, atrași de această poveste.

În respectiva zi, în zonă se organizează trasee montane, cu ghizi, pentru ca oamenii să se bucure și de peisaj, și de legendele locului.

Salvamontiștii au intervenit pentru a ajuta oamenii să coboare de pe munte

Salvamont România a anunțat că mii de oameni din țară și din străinătate au urcat pe Platotul Bucegilor, de ziua Sfinxului.

„Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița a fost prezent la acest eveniment încă de la începutul zilei, cu scopul de a informa și a oferi sfaturi turiștilor pentru a preveni eventuale accidente montane. Odată cu închiderea instalațiilor de transport pe cablu și lăsarea întunericului salvatorii montani au patrulat pe traseul Babele – Peștera astfel încât s-a circulat foarte bine și în condiții de siguranță.”, potrivit Salvamont România.

Mulți dintre turiști au rămas pe munte și după ce s-a întunecat, așa că a fost nevoie de intervenția salvatorilor montani pentru a-i ajuta să coboare.

„Toate măsurile prezentate mai sus au fost foarte eficiente, dar cu toate acestea au avut loc cinci intervenții de salvare, cu un număr de șase persoane implicate. Echipa de intervenție a răspuns prompt la toate solicitările, transportând victimele la baza muntelui, în mare parte mecanizat”, potrivit Salvamont România.

Decizie în instanță privind Sfinxul și Babele

În aceeași zi, șeful Consiliului Judeţean Dâmboviţa a anunţat că a obţinut în instanţă Sfinxul şi Babele din Bucegi. Sunt amplasate la graniţa dintre Prahova şi Dâmboviţa, iar cele două judeţe îşi dispută de mai mulți ani proprietatea asupra platoului montan unde se găsesc monumentele. Decizia poate fi atacată cu recurs.

„Mă bucur să le transmit dâmboviţenilor că joi, 25 noiembrie, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a avut câştig de cauză în procesul cu judeţul Prahova, vecinii noştri susţinând că atât Sfinxul, cât şi Babele se află pe teritoriul lor. Deşi sentinţa de joi nu este definitivă, toate instanţele, altele decât cele din Prahova, au spus că cele două monumente sunt ale judeţului nostru, iar eu mă voi asigura că Sfinxul şi Babele vor rămâne pe teritoriul judeţului nostru”, a scris Corneliu Ştefan, duminică, pe pagina sa de Facebook.

Procesul dintre cele două judeţe a început în urmă cu mai mulţi ani şi a trecut pe la mai multe instanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.