Leon Dănăilă, născut la Darabani, este considerat cel mai bun neurochirurg din Europa şi unul dintre cei mai mari specialişti în neurochirurgie din lume.

În cei 60 de ani de carieră a realizat peste 40.000 de operaţii, fiind inclus în Academia Recordurilor Mondiale ca medicul cu cele mai multe operaţii neurologice.

A introdus microscopul operator şi laserul în sălile de operaţie din România şi a reuşit să reducă rată mortalităţii în operaţiile pe creier de la 60% la doar 4%.

Leon Dănăilă a fost prezent, la emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Mai deveneaţi un geniu în neurochirurgie dacă fugeați din ţară?”, “ Cât de mult semănaţi cu Albert Einstein?”, “Meritaţi premiul Nobel?”, “Credeţi în Dumnezeu?”, “V-au trădat vreodată mâinile?”, “Ce leac are medicul Dănăilă pentru durerea sufletească?”, “Cât la sută din creierul uman aţi reuşit să descifraţi?”, acestea au fost doar câteva dintre cele 40 de întrebări adresate lui Leon Dănăilă de către Denise Rifai.

Medicul a avut o explicație și pentru faptul că nu ia niciodată bani de la bolnavi:

”Eu nu iau bani pentru operații sau pentru consultațiile pe care le dau. Am un afiș pe ușă pe care scrie: consultațiile sau operațiile sunt gratuite. E un fapt benefic pentru oameni. Mai ales oamenii simpli care nu dispun de bani atât de mulți iar eu nu vreau să fac avere de pe suferința oamenilor”.

Leon Dănăilă a vorbit la „40 de întrebări cu Denise Rifai” despre singurătate.

Celebrul neurochirurg născut la Darabani a mărturisit că nici nu s-a gândit să se recăsătorească atunci când și-a pierdut soția, pe Alexandrina, în 2006. Cei doi au fost căsătoriți timp de 46 de ani.

Leon Dănăilă a dezvăluit că îi este recunoscător soției că l-a convins să vină la București pentru a fi medic aici și că l-a ajutat și cu dactilografierea lucrărilor sale științifice.

„Eu scriam de mână, ea dactilografia. Nici acum nu știu să scriu la calculator, am o secretară, pe care o plătesc, care îmi scrie lucrările la calculator. Îi sunt recunoscător soției pentru că m-a ajutat cu scrisul la mașina de scris și că m-a îndrumat să vin la București să fiu rezident, îmi spunea că aici se dă ora exactă”, a povestit Leon Dănăilă.

”Am rămas cu o dragoste cum nu se poate spune, nu am mai găsit altă persoană, nici nu am căutat, mi-am dirijat activitatea către a citi, a scrie, către cercetare, am făcut multe descoperiri. Am extrapolat lipsa soției cu activitățile mele profesionale. Fiecare are psihologia lui aparte. Dar fără dragoste nu realizezi nimic nici în profesie, nici în căsătorie”, spunea altă dată Leon Dănăilă.

Leon Dănăilă a dezvăluit la emisiunea prezentată de Rifai că a reușit să treacă peste pierderea imensă a soției refugiindu-se în studiu, în citit și scris.

„Singurătatea este foarte grea. Ajungi într-o casă goală, nu ai cu cine să discuți, dar eu m-am refugiat în citit și în scris”, a spus Leon Dănăilă. 

Soția lui, Alexandrina, a fost operată de mai multe ori, dar, din nefericire, nu s-a putut vindeca după ce s-a îmbolnăvit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.