Loading...

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi 26 noiembrie, că va avea discuţii cu liderii politici și cu partidele, pentru a creşte numărul parlamentarilor români care reprezintă diaspora, informează Agerpres.

Întrebat dacă trebuie făcute modificări astfel încât românii din diaspora să fie mai bine reprezentaţi în Parlament, Iohannis a spus: „Cu certitudine”.

„Am avut cu ocazia acestor alegeri prezidenţiale surprize dintre cele mai plăcute în ceea ce priveşte votul în diaspora. La primul tur s-a atins un record, record care a ţinut două săptămâni. În turul doi s-a atins un nou record. Şi, cum avem deja, practic, un milion de votanţi în diaspora, eu îmi doresc ca ei să fie mult mai bine reprezentaţi în Parlament. Şi voi avea discuţii cu liderii politici, cu partidele pentru a creşte numărul parlamentarilor care reprezintă diaspora, care, iată, a devenit foarte activă şi acest lucru ne bucură”, a declarat preşedintele, la Palatul Cotroceni.

Peste 944.000 de români din Diaspora au votat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în cele trei zile alocate în străinătate pentru scrutin. Potrivit rezultatelor provizorii, românii din străinătate au votat covârșitor pentru Klaus Iohannis (96,96%), în timp ce Viorica Dăncilă a obținut doar 6,03%.

De altfel, liderii principalelor partide susțin la rândul lor că se impune o schimbare a legii electorale astfel încât Diaspora, care acum are în Parlament doar doi senatori și patru deputați, să fie reprezentată într-un număr mai mare.

„Reprezentarea parlamentară a Diasporei este egală cu cel mai mic județ din România, Covasna”, a explicat deputatul USR Tudor Benga, care spune că a cerut reunirea comisiei electorale speciale pentru a discuta cât mai rapid această chestiune.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.