Irina Tanase a vorbit pentru prima data intr-un studio de televiziune in acesta seara, la mai bine de 2 ani de la condamnarea lui Liviu Dragnera la 3 ani si 6 luni cu executsre, despre fostul lider PSD.

Intre altele aceasta a sustinut ca pe durata cat a fost sef peste social demcorati, Dragnea ar fi primit mai multe amenintari cu moartea.

Irina a declarat moderatorului faptul ca nu vrea sa ofere exemple deoarece atunci cand Dragnea a vorbit despre acestea a fost luat peste picior de toata lumea. Aceasta a declarat chiar ca inclusiv copii lui Dragnea si ea personal ar fi fost de asemenea amenintati, mentioand ca intr-o anumita perioada ii era frica sa iasa din casa.

Nu aș vrea să vă dau un exemplu pentru că la un moment dat a afirmat el o chestie legată de asta într-o emisiune și lumea s-a grăbit să ia în glumă. Au fost foarte multe astfel de momente, foarte multe amenințări și pentru el și pentru familia lui, pentru copii.

A fost o perioadă în care eu primeam atât de multe amenințări încât mi-a fost frică să ies din casă. Cred că o lună de zile. Erau diverse amenințări de la orice nivel, inclusiv cu atentat la sănătatea, la integritatea personală. Amenințări directe”, a spus Irina Tănase.

Întrebată dacă nu au sesizat Poliția în urma acestor sesizări, Irina Tănase a răspuns:

„A existat un domn jurnalist care a făcut publică adresa la care locuiam la acel moment instigând oamenii să intre peste noi în casă și nu s-a întâmplat nimic. Așa că în momentul în care vezi că nu se întâmplă nimic renunți. Încercam să ne protejăm cât puteam”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.