Cei care au fost zilele astea în Piața Victoriei din București, au motive sa2se simtă cu adevărat reprezentați: marea lor activista este de fapt o femeie care noaptea practică o meserie nu tocmai demnă de pus în ramă: în fața camerei de filmat, aceasta îndeplinește fanteziilor oamenilor cu bani, potrivit informațiilor furnizate de publicația Podul. 

De ce e bine totuși să purtăm mască. Pentru că are avantajele ei indubitabile, chiar dacă nu crezi în noul coronavirus: sunt șanse mai reduse să te recunoască lumea care te știe, de exemplu, de pe siteurile pentru adulți, unde te mângâi, îți bagi erotic deștele pe gât până la epiglotă, dansezi cu popoul la cameră sau îți dezgolești sânii, trăgându-te apoi nemilos de sfârcuri. Eviți astfel să ți se spună că ești ipocrită când cepefești despre familia tradițională, credință, valori creștine, troițe, bunul Dumnezeu etc.

Loading...

Un necaz de genul ăsta a pățit Oana Lovin, una dintre cele mai vocale participante la protestele recente din Piața Victoriei. Mai exact domnișoara care a adus un mănunchi de sparanghel în fața guvernului, în semn de protest pentru restricțiile impuse de autorități care ar fi făcut însă excepție pentru lucrătorii tocmiți să adune sparanghel pe pământ nemțesc în plină pandemie.

Sursa foto: Raed Krishan

Sursa foto: Raed Krishan

Mai mulți domni care o știu pe domnișoara Lovin de pe camwhoresbay – un site unde tinere studioase și religioase, cu puternice convingeri democratice, stimulează dorințele sexuale ale dereglaților, pardon bărbaților, – au rămas destul de mirați când au văzut noua ipostază de pioasă protestatară a Oanei Lovin.

„Pentru că tot a fost ieri ziua internațională a familiei, m-am gândit să vorbim puțin despre familia tradițională românească care e într-o stare de degradare și m-am tot întrebat de ce”, spune Oana Lovin pios, plescăind și pocnind din degete, într-o filmare realizată în interiorul troiței din satul bunicilor, bulversându-și complet publicul videochatist. Video AICI

Nu pune nimeni în discuție dreptul videochatistelor, damelor de companie sau chiar al fetelor de pe șoseaua de centură de a protesta și de a se exprima liber. Problema apare când dau lecții de morală, critică apucături pe care ele însele le practică sau când, din motive de informare superficială pentru că nopțile sunt nedormite și trudite pentru pâinea de toate zilele, aceste cetățene egale în drepturi cu restul cetățenelor incită poporul să nu poarte mască, să se pupe și îmbrățișeze în plină epidemie de SARS-Cov-2. Comit practic ce autoritățile considerau până în urmă cu câteva zile „zădărnicirea combaterii bolilor” (articol din Codul Penal, de altfel) amendând și întocmind dosare penale în acest sens.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.