Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a explicat pentru digi24.ro cum a scăpat de bugetarii care tăiau frunze la câini pe bani buni.

„Nu sunt niște lucruri complicate, pentru că aici este vorba de o analiză, de exemplu, legată de proceduri și de procese, de câte certificate de urbanism emite un funcționar într-o săptămână sau într-o lună, care este durata în care procesează o cerere, dacă se procesează în câteva ore, în câteva zile, în câteva săptămâni și atunci analizând care este durata de realizare a unui certificat de urbanism, de exemplu în medie, se stabilește o normă de timp, se face o extrapolare, se calculează de câți funcționari ai nevoie și se modifică organigrama, în sensul în care rămân atâția funcționari, în sensul în care câte documente se cer în piață, în așa fel încât să le poată realiza într-un timp scurt pentru cetățeni.

Sunt niște lucruri foarte neplăcute, pentru că cu cât stai mai mult în sectorul public, cu atâta nu mai ai independența mentală de a lua decizi. Sistemul te influențează, începi să-i cunoști pe oameni, dacă ai mai făcut și angajări și sunt angajați de la partidul tău, dacă sunt angajați din prietenii tăi nu mai ai autoritatea să impui aceste reguli.

Prin urmare este recomandat ca aceste lucruri se facă imediat la început de mandat, pentru că altfel există riscuri foarte mari să să te absoarbă sistemul dar în general nu există un apetit pentru aceste măsuri pentru că la orice măsuri de genul acesta este și un recul puternic, politic, nu mai ai prieteni, riști să te înjure lumea pe stradă” a a explicat Ilie Bolojan.

Vă reamintim, după ce a câștigat președinția Consiliului Județean Bihor, în toamna lui 2020, Ilie Bolojan a dat afară aproape jumătate din angajații instituției.

Bolojan a mai precizat în 2021, că din banii economisiți a finanțat podul peste Crişul Repede, în Bulz: „Ce am făcut, practic, cu jumătate din angajaţii de la Consiliul Judeţean, s-a dovedit că nu s-a întâmplat nimic la Consiliu, dimpotrivă, am angajat alte proiecte, am început alte lucrări.

Se poate face şi cu jumătate din oameni. Efectul este că economia doar la 80 de angajaţi care nu mai sunt a fost de 1.200.000 de euro într-un singur an de zile, ceea ce înseamnă într-o localitate din judeţul Bihor, un pod peste Crişul Repede, în Bulz se termină anul acesta un pod care nu ar fi putut fi finanţat, dacă nu am fi avut aceşti bani”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.