Ministrul propus pentru ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a declarat marți, la audierile din Parlament, că susține dreptul femeilor de a alege, în ceea ce privește avortul.

De asemenea, Firea a declarat că susține și introducerea educației sexuale în școli, însă nu la orice vârstă și doar cu acordul familiei.

Gabriela Firea a răspuns întrebărilor venite din partea senatorului AUR, Dan Tănasă, care i-a cerut să blocheze „demența educației sexuale în școli” și a avortului. Tănasă este și președintele comisiei pentru egalitate de șanse între femei și bărbați din Senat.

„Nădăjduiesc că sunteți o persoană cu frică de D-zeu și veți bloca demența educației sexuale în școali, veți bloca demența avortului ca mijloc de contracepție și trebuie să remarcă că în sfârșit avem și noi un minister al Familiei.

Vă cer aici public, în calitate de președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse din Senat, să apărați în continuare mama și tata și vă solicit sprijinul să combatem împreună violența domestică, traficul de persoane și discriminarea femeilor”, i-a transmis Dan Tănasă, senator AUR, Gabrielei Firea.

Firea i-a răspuns acestuia și a spus că susține dreptul femilor de a alege pentru propriul corp și că nu trebuie să ne întoarcem „înainte de Revoluție.”

„Voi milita pentru drepturile femeilor, ele să decidă și să dispună de propria lor viață, de propriul lor corp. Voi milita ca toate femeile să aibă acces la servicii medicale de calitate, de consiliere, de îndrumare, astfel încât, împreună cu familiile, cu persoanele apropiate, cu duhovnicul să ia cea mai bună decizie în viața lor. Sunt pentru libertatea de a alege a fiecărei persoane în parte. Și nu contravine cu dorința mea imensă de a crește natalitatea în România. Nu cu orice risc și nu de această manieră, că nu ne întoarcem înainte de Revoluție”, a spus Firea.

Firea a mai spus că trebuie totuși consultat și duhovnicul.

„Sunt pentru respectul fiecărei persoane, libertatea de alegere, și bineînțeles pentru toate persoanele credincioase și un sfat de la părintele duhovnic”, a declarat aceasta.

De asemenea, viitorul ministru al Tineretului și Familiei a spus că susține educația sanitară, inclusivă cu componenta de educație sexuală, însă este important la ce vârstă primesc copiii informațiile respective.

„Susțin cu tărie, și am și eu copii de diferite vârste, ca toți copiii să beneficieze de educație sanitară, chiar de educație care să cuprindă și noțiuni care se referă la sexualitate, dar aceasta să fie realizată de medici, de oameni specializați, de psihologi, dar aceasta să se facă cu acordul familiei.

Chiar nu am înțeles de ce s-a insistat ca elevii să poată beneficia de aceste informații fără ca părinții să știe despre ele. Eu nu cred că un părinte ar fi împotrivă. Și este important la ce vârstă. Nu trebuie să afectăm la nivel emoțional copilăria”, a mai spus la audieri Gabriela Firea.

2 COMENTARII

  1. Doamna Gabriela Firea, ma dezamăgiți profund! Afirmați ca femeia face ce vrea cu trupul ei!! De acord. De aceea, are dreptul sa PREVINĂ formarea unei sarcini. Dar dacă se întâmpla sa rămână însărcinată, embrionul este o ALTA FIINȚA, care are si ea DREPTUL LA VIATA., si toate celelalte drepturi pe care le are orice om. Corpul mamei constituie doar GAZDA pt ființa UMANĂ NOU FORMATA !!! Cine da dreptul CUIVA DE A DISPUNE DUPĂ PROPRIUL sau plac de VIATA ALTUIA?!? Deci, cum spuneați, femeia poate sa facă ce vrea cu corpul ei, dar nu are dreptul sa facă ce vrea cu corpul copilului, abuzând de faptul ca acesta nu se poate apara!! Deci Îndrăzniți sa mai pomeniți de duhovnic?! Ca sa ce?! Sa va încurajeze, sau sa va acorde iertarea de păcatul CRIMEI pe care urmează sa o săvârșiti?? Rușine, Rușine , Rusine!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.