Preşedintele Klaus Iohannis şi-ar dori remanierea ministrului Justiţiei, Stelian Ion, informează G4Media citând surse.
Unul dintre motive ar fi nemulţumirea şefului statului cu privire la faptul că ministrul Justiţiei continuă proiectul de desfiinţare a Secţiei Speciale pentru magistraţi (SIIJ) în forma radicală. O altă cauză ar fi aceea că Stelian Ion a lansat concursul pentru ocuparea posturilor-cheie de procuror şef DIICOT, procuror şef adjunct la DNA şi şefi de secţie la DNA şi Parchetul General, fără acordul preşedintelui Iohannis.
Sursele citate de G4Media susţin că ministrul Justiţiei i-ar fi transmis preşedintelui încă din primăvară intenţia de a demara concursurile pentru posturile de conducere din parchete, dar liderul de la Palatul Cotroceni nu i-ar fi dat undă verde. Pus în situaţia de a fi blamat pentru inacţiune, Stelian Ion a demarat procedura, care ar urma să se încheie pe 16 septembrie cu transmiterea către CSM a propunerilor de la minister.
Or, Iohannis ar fi vrut ca numirile să fie agreate cu el, aşa cum s-a întâmplat în 2020, când fostul ministru Cătălin Predoiu a propus trei nume de procurori-şefi aprobate imediat de Iohannis, deşi CSM dăduse aviz negativ pentru doi (Giorgiana Hosu la DIICOT şi Gabriela Scutea la Parchetul General).
Deocamdată, Stelian Ion este susţinut de liderii USR PLUS, iar o încercare de remaniere fără acordul partidului său ar putea provoca o criză guvernamentală mult mai profundă decât în cazul îndepărtării lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătăţii, au declarat surse politice pentru G4Media.ro. De altfel, Stelian Ion a transmis un mesaj clar într-o postare pe Facebook la adresa lui Klaus Iohannis, scriind că ”de-a lungul timpului, Secţia pentru procurori a adus în avizele sale la propunerile pentru numirea procurorilor cu rang înalt argumente care ar trebui să fie luate în considerare, şi nu ignorate”.
De altfel, Klaus Iohannis şi-a exprimat public, recent, nemulţumirea faţă de Stelian Ion atunci când, întrebat despre funcţionarea coaliţiei de guvernare, a spus că ”SIIJ nu a fost desfiinţat, chit că toată lumea s-a lăudat că aşa va face, dar ministrul Justiţiei încă nu a găsit calea potrivită”.
“Legile justiţiei – nici nu există un proiect acceptat în coaliţie. Şi sunt şi eu nemulţumit de aceste lucruri şi sunt şi alte reforme care au fost promise şi deocamdată auzim că se întâlnesc şi se discută”, a adăugat Iohannis.