Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Piatra Neamţ, că pentru guvernarea actuală, prioritatea o reprezintă investiţiile.

Şeful executivului a mai subliniat faptul că în trecut au fost daţi prea mulţi bani către asistenţa socială, ceea ce nu este benefic pentru cetăţeni întrucât are darul de a-i face „prizonieri în sărăcie”.

„Prioritatea acestei guvernări o reprezintă investiţiile. Am arătat când am schimbat paradigma cu acest buget că, atunci când aloci mai multe resurse către investiţii, se întorc mai mulţi bani la buget şi nu invers. Prea mulţi ani de zile […] banii s-au dus către asistenţa socială.

Nu dezvolţi o ţară, nu modernizezi o ţară alocând bani către asistenţa socială. Din contră, îi faci prizonieri pe acei oameni în sărăcie”, a afirmat Cîţu.

Liderul de la Palatul Victoria a adăugat că „soluţia liberală de a scoate România din sărăcie o reprezintă investiţiile”.

„Am investit, avem creştere economică, vom avea printre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană şi veţi vedea că atunci vom avea şi bani să plătim şi pensii mai mari, şi alocaţii, şi salarii.

Dar doar aşa merg lucrurile: întâi investeşti şi apoi poţi să împarţi, pentru că altfel nu ai ce să împarţi. Împarţi doar împrumuturile”, a explicat premierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.