Imaginile cu pompierii istoviţi după intervenţia la explozia şi incendiul de la Rafinăria Petromidia din Năvodari au devenit virale pe internet, fiind distribuite inclusiv de către vicepremierul Dan Barna şi ministrul de Interne, Lucian Bode, potrivit Observatornews.ro. 

Ambii au transmis mulţumiri pentru intervenţie şi profesionalism. Pompierii din mai multe judeţe au intervenit câteva ore, în condiţii infernale.

Oamenii încearcă să se răcorească, având alături de ei zeci de sticle cu apă. Se ajută unii pe alţii, fiind aşezaţi direct pe caldarâm. Imaginile au fost tristribuite inclusiv de către vicepremierul Dan Barna, alături de mesajul: „Vă mulţumesc!”.

Şi ministrul de Interne a transmis mulţumiri şi a apreciat profesionalismul celor care au intervenit. „Am asistat azi la o tragedie şi doar profesionalismul personalului de intervenţie a făcut să fie evitat un dezastru.

Le mulţumesc tuturor pentru mobilizare, pentru promptitudinea cu care au intervenit în evitarea unei catastrofe! Datorită promptitudinii salvatorilor, în mai puţin de o ora de la apelul 112, incendiul a fost localizat şi în 3 ore a fost stins.

A fost o mobilizare exemplară de resurse umane şi tehnice şi ţin să le mulţumesc tuturor celor implicaţi, care astăzi au prevenit transformarea acestei tragedii într-un dezastru, un eveniment ce putea avea urmări mult mai grave”, a scris şi Lucian Bode pe Facebook.

Filmul exploziei uriașe de la Rafinăria Petromidia. Am fost aproape de o catastrofă

Au fost clipe de groază astăzi, pe litoral. O instalaţie de la rafinăria Petromidia a explodat şi deasupra plajelor a aparut o ciupercă uriaşă de fum negru. Bilanţul e cutremurător: un om a murit, iar alte cinci persoane sunt rănite. Ore bune, până la stingerea flăcărilor, salvatorii au stat în mijlocul unei bombe cu ceas. Nu se cunosc cauzele exploziei, dar Rompetrol spune că ar fi vorba de o defecţiune tehnică.

Mii de turişti au privit înmărmuriţi fumul gros care iese valuri din rafinăria Petromidia. Pe cer s-a ridicat o ciupercă uriaşă de fum înecăcios, care s-a putut vedea şi de la 10 kilometri distanţă. La baza ciupercii, flăcările au mistuit totul în jurul lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.