Potrivit Epochtimes-romania.com, Deputatul PNL Cosmin Şandru şi directorul general al Societăţii de Transport Public Timişoara, Nicolae-Florin Bitea, au fost puşi sub urmărire penală în dosarul „Mită la moţiunea de cenzură” deschis după plângerea AUR.

Procurorii DNA îi acuză pe cei doi de comiterea infracţiunii de dare de mită.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

„La data de 01 octombrie 2021, în contextul în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului României, suspecţii Şandru Cosmin şi Bitea Nicolae-Florin i-ar fi promis unei persoane, deputat în Parlamentul României, numirea unor apropiaţi în posturi de conducere a unor instituţii publice.

Pentru a beneficia de această ‘favoare’, persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, din data de 05 octombrie 2021, în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea menţionată mai sus.”

AUR a depus plângere la DNA

Reamintim că pe 5 octombrie, liderul AUR George Simion a făcut publică o înregistrare audio, în care o persoană, care potrivit lui Simion este deputatul PNL Cosmin Şandru, încerca să-l convingă pe deputatul AUR Ciprian Titi Stoica să lipsească marţi de la votul moţiunii în schimbul unor funcţii. Înregistrările au fost trimise la DNA, a anunţat George Simon.

De partea sa, Şandru a negat că ar fi negociat şi oferit funcţii.

În înregistrare se aude cum Şandru îi spune deputatului AUR: „Promovăm câţiva oameni, unde vrei tu, nu ştie nimeni. Îi facem membri PNL de formă şi gata. Ne spui unde, instituţii deconcentrate”.

Deputatul AUR Ciprian Titi Stoica, care îl înregistra, îi spune acestuia că el s-a întors din Anglia unde câştiga la fel de mult, pentru că „este sătul de ce se întâmplă şi nu se mai poate continua aşa”. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.