Fostul secretar de stat Valeriu Nicolae, care a făcut parte din Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş, a atras atenţia că Ioan Nani, directorul general al Antibiotice Iaşi, are un salariu lunar de peste 22.000 de euro.

Mai mult, Nani şi-a angajat şi fiul şi soţia în această companie, al cărei acţionar majoritar este Ministerul Sănătăţii, cu 53% din acţiuni, potrivit epochtimes-romania.com. 

Loading...

„Şeful de la Antibiotice Iaşi trăieşte doar din salariu. Şi el şi nevasta domniei sale lucrează tot la Antibiotice Iaşi. În 2009 şi copilul tot acolo că doar statul e ca o familie mai mare. Domnul Nani a făcut 1.280.542 RON de la statul nostru cel bun care este acţionar principal. Adică vreo 22.200 de EUR pe lună”, a precizat Nicolae pe pagina sa de Facebook.

Ioan Nani este poate cel mai longeviv director al unei companii de stat, fiind în fruntea Antibiotice Iaşi de 26 de ani. În 1994 era deja director financiar al companiei, apoi a devenit director general din 1998. Ioan Nani a fost candidat PSD la alegerile parlamentare 2008, relatează aktual24.ro.

Potrivit sursei citate, longevitatea sa în funcţie nu s-ar datora numai PSD ci şi Patriarhului Daniel. De asemenea, Antibiotice Iaşi a fost un sponsor generos al Patriarhiei Române, donând în 2012 şi 2013 peste 150.000 de euro.

În ceea ce priveşte suportul financiar faţă de Patriarhia Română, reprezentanţii Antibiotice Iaşi au avut de spus următoarele:

„Contractul cu Patriarhia Română a fost încheiat pentru achiziţia unor servicii de promovare a numelui societăţii şi a unor produse din portofoliul societăţii în mijloacele mass-media deţinute de această instituţie, respectiv postul de televiziune Trinitas, postul de radio Trinitas şi în ziarul Lumina. Analizele de piaţă făcute de specialiştii noştri de marketing au arătat că o parte semnificativă din grupul ţintă către care se îndreaptă produsele Antibotice este şi consumator al canalelor media amintite.”

(facebook.com/valeriu.nicolae.39)

 

(facebook.com/valeriu.nicolae.39)
Sursa știre : epochtimes-romania.com
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.