Potrivit Digi24.ro, Diana Șoșoacă răspunde acuzațiilor care i-au fost aduse de colegii din Parlament. Senatoarea e revoltată de decizia Biroului Permanent al Senatului, de a o sancționa cu un avertisment scris.

Deși putea să treacă cu vederea ușor acest mic incident care nu o afectează oricum, senatoarea neafiliată decide să facă ceea ce știe cel mai bine, acel lucru pentru care au votat-o românii: un scandal și mai mare, invocând neadevăruri.

”Sancțiunea deschide calea unei dictaturi”, spune Diana Șoșoacă, după ce parlamentarii au hotărât să îi ia dreptul de a mai reprezenta Senatul pentru trei luni, în urma constatării unor abateri de la regulamentul intern.

Diana Șoșoacă răspunde acuzațiilor primite din partea colegilor senatori. Aceștia au trimis o sesizare în care atrag atenția asupra comportamentului și limbajului senatoarei.

“E pentru prima oară în istoria României post-decembriste când unui senator i se atrage atenția cu privire la opinii politice. Ce s-a întâmplat în cazul meu e un precedent periculos. Această sancțiune raportat la declarații și opinii politice, pentru că încalcă dispoziții constituționale, deschide calea unei dictaturi”, spune Diana Șoșoacă.

Răspunsul Dianei Șoșoacă vine după ce, în urmă cu două zile, Biroul Permanent al Senatului, a decis să o sancționeze cu un avertisment scris. Președintele Comisiei Juridice, Iulia Scântei, a anunțat că au fost constate 5 abateri de la prevederile regulamentului care justifică aplicarea acestei sancțiuni.

Episodul surprins la Comisia Juridică, unde senatoarea fusese chemată pentru a fi audiată, nu este singurul care a stârnit revolta parlamentarilor. Colegii de la Senat i-au atras atenția, în repetate rânduri, pentru discursul neadecvat din Parlament și pentru lipsa măștii de protecție. Tot din cauza măștii nu a fost lăsată, la acel moment, să intre în Comisie.

Timp de trei luni Diana Șoșoacă nu mai are voie să reprezinte Senatul României la evenimente externe și interne. Senatoarea a primit luni un avertisment scris pentru comportamentul și limbajul agresiv pe care le-a avut în Parlament și pentru faptul că a refuzat să poarte mască într-o instituție publică.

1 COMENTARIU

  1. Nu a sactionato pe senatore pe noi care o sustinem, sa inchizi gura cuiv-a sa nu vorbiasca cind noi suferim de abuzuri, micina si, coruptie ,egzact cum a t-ai lasa copilu sa mora de foame si ,nu-i prima sactiune a izgonito din comisiea de abuzuri ,ce insemna asta cum ai deschide porta la hoti ,nu am votato, vazind ce discursuri are si este in domeniu forte multi romani au trecut de partea senatorei ,trebuie scos adevaru la lumina alt-fel asa vom trai din rau in mai rau, am prins fometea avem 2 anisori parinti i-mi dadea de mincare faina fearta si ma inbraca cu camasa din cinepa de rodea gitu plingem cind vedem camasa ,
    am convingerea ca la aceasta data multi romani nu au cu ce tulbura apa in ceaun ,iar voi le bagati pumnu in gura rusine sa va fie .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.