„Și România a intrat într-un proces tot mai febril de redus jurnaliști la tăcere, chiar dacă nu o face cu metodele Belarusului, care a deturnat avionul de pasageri, să îl prindă pe un tânăr jurnalist incomod dictaturii.
În România, printre cele mai relevante publicații de jurnalism de investigație *pe bune* s-au trezit cu procese de intimidare, urmate de sentințe care le obligă să șteargă articole și să plătească daune.
RISE Project, Libertatea, Recorder, CRJI, Casa Jurnalistului — printre singurele care au făcut consecvent investigații care au zguduit România, par sub asediu de ceva vreme.
În continuare, câteva exemple și cum putem noi ajuta:
PRESA DE INVESTIGAȚIE SUB ASEDIU:
Cei mai loviți au fost RISE Project, raportat la sumele pe care trebuie să le plătească.
Într-o decizie foarte recentă, Tribunalul București obligă RISE Project să șteargă articolele despre Adrian Streinu-Cercel, fostul manager al Institutului Matei Balș + să plăteacsă despăgubiri. Articole documentate temeinic, despre cum fundația lui a primit milioane de la companii farma și cum au ajuns să se pună boli false pe seama unor pacienți, pentru decontări fictive. Sau despre cum căpușa spitalul pe care îl conducea printr-un offshore din Cipru.
RISE Project a mai fost pusă la cheltuieli semnificative în alt proces recent, după ce a arătat că rudele modeste ale Ramonei Mănescu au făcut averi nejustificate de peste 4 milioane de euro — practic instanța a susținut că nu aveau niciun motiv să o implice în poveste pe Mănescu, deși accepta că dovezile impotriva rudelor sunt reale.
La rândul ei, Libertatea a pierdut un proces intentat de primarul Băluță despre niște articole legate de mâna lui dreaptă, Goleac – șeful ADP Sector 4 + dosarul anti Libertatea instrumentat de procurorul al cărei nevastă a fost chiar avocata lui…Goleac!
Din câte știu, la Recorder procesele încă sunt pe rol, fără decizii definitive, dar la cum merg lucrurile putem fi pesimiști. Casa JuRnalistului a câștigat un proces în prima instanță, singura veste bună într-un ocean de îngrijorări.
Ce să înțelegem din asta? Că justiția, în loc să meargă după potențialii infractori devine tot mai mult un instrument de bagat pumnul în gură avertizorilor?
Nu suntem chiar ca Belarus, care deturnează un avion pentru a reduce la tăcere un tânăr jurnalist, dar și metodele mai soft au aceleași consecințe: descurajează jurnaliștii să investigheze și publicațiile să poată susține aceste demersuri, care devin mult prea scumpe.
Vă spun sincer și din proprie experiență că presiunea unui proces este imensă pe jurnalist și chiar pe familie, am trecut prin asta și nu a fost deloc ușor, deși am avut susținerea unui avocat bun, a editorului Reuters, dispus să vină pe banii lui pentru a depune mărturie și a prietenilor jurnaliști.
CE PUTEM FACE NOI?
1. Să susținem prin donații publicațiile care sunt acum sub asediu și care își susțin munca din donații: RISE Project, Recorder, Dela0, Casa Jurnalistului.
2. Să salvăm articolele înainte să fie șterse de publicații, așa cum cere instanța. Astfel, informații prețioase pot servi în continuare interesului public, iar muncă multă nu a fost cu totul în zadar— noi le vom putea distribui liber.
Iată aici titlurile unor articole care pot fi șterse în curând din cauza instanțelor românești de judecată:
RISE:
Institutul de boli inventate
Spitalul meu de stat
EUROPARLAMENTARUL RAMONA MĂNESCU, TUNURI IMOBILIARE PRIN METODA „MĂTUȘA”
VIAȚA NECUNOSCUTĂ A UNUI EUROPARLAMENTAR ROMÂN LA BRUXELLES: VILĂ, PORSCHE CAYENNE ȘI FIRME PATRONATE PE ASCUNS
EUROPARLAMENTARUL RAMONA MĂNESCU, AFACERI-CĂPUȘĂ, PRIN CONTURI DE MĂTUȘĂ
LIBERTATEA
Surprins pe domeniul de lux al unui lider de clan, șeful de poliție locală Antonio Goleac cere eliminarea fotografiilor! Publicăm mai multe
Marian Goleac, mâna dreaptă a primarului Băluță, trimis în judecată după ce a folosit diplome false să ajungă șef ADP Sector 4. DNA: „Putea fi doar floricultor, pavator sau fierar betonist”
Gruparea Goleac – primarul PSD Băluță se afișează cu mafia. Șef din Poliția Locală Sector 4, la piscina din curtea casei liderului Clanului Sportivilor
Cum au devenit interlopii lui Bebino membri PSD ai lui Băluță și apoi polițiști locali!
Site-ul lui Silviu Mănăstire apără clanurile din sectorul 4 și scrie articole cu titlul: “Daniel Băluță: Cu ajutorul artei urbane, sectorul nostru devine mai vesel și parcă mai tânăr”
Libertatea l-a găsit pe șeful ADP Sector 4 pe insula grecească Eghina chiar după ce DNA l-a trimis în judecată. Era însoțit de o dubă de la Rosal care descărca materiale de construcții la o vilă!
Șefii din Sectorul 4 au pus la vila în construcție de pe insula din Grecia scrumiere în formă de țigaretă din stațiile STB Sector 4!
Cu siguranță mai sunt și alte articole sau publicații.
Presiunea sistemului corupt asupra jurnaliștilor de investigație, cu susținerea instituțiilor statului, este un semnal de alarmă cert al șubrezirii democrației și statului de drept.
Încă nu suntem liberi.”
Text: Laura Ștefănuț