O pensionară din Capitală, care a visat să ajungă fotomodel la Paris, a căzut pradă unei înşelătorii pusă la cale de o pretinsă agentă de casting.

Aspiranta de vârsta a treia a dat fără să clipească 35 de mii de euro, în speranța că va ajunge pe podium. În final, în loc să se bucure de luminile rampei, victima a mers la poliție.

„’Eu eram pe stradă, într-o pereche de pantaloni scurţi cu o cămaşă albastră în carouri, cu o pălărie pe cap, am pălăria acolo şi … vară, frumos, am fost acostată: Doamnă! sunteţi fotogenică, sunteţi grozavă, mai aveam puţin şi făceam diabet de la atâtea dulcegării. Vrem să vă facem nişte poze pentru reclamă la cremurile de mâni, de faţă, de tot. Şi am zis: Bine!”, povestește victima, potrivit stirileprotv.ro.

A fost momentul în care în mintea pensionarei de 80 de ani, fostă magazioneră, s-a înfiripat gândul că va deveni fotomodel. Cea care a acostat-o i-a spus că lucrează pentru o agenţie de casting și i-a promis că o va trimite la Paris, unde ar fi urmat să participe la un schimb de experienţă între modele de vârsta a treia. Dar cum succesul nu poate veni gratis, i-a cerut bani în repetate rânduri. În total 170 de mii de lei pentru realizarea şedinţelor foto a albumelor de prezentare, dar şi pentru cheltuielile de deplasare.

În cele din urmă octogenara a anunţat Poliţia. „Mi-a promis că vom merge în schimb de experienţă: de la Paris vin în România, din România noi mergem acolo. Mi-am dorit să merg la Paris să prezint lucrurile din România. Care era problema? Eu eram încântată că am să văd Turnul Eiffel”, afirmă femeia.

Ofiţerii serviciulului de investigare a infracţiunilor economice sector au organizat, ca la carte, un flagrant delict în curtea imobilului în care locuieşte victima. Aşa au găsit asupra suspectei ultima tranşă de bani pretinsă, 14.900 de lei. Aceşti bani vor rămâne la victimă. Suspecta va fi cercetată în libertate după ce a stat o noapte în spatele gratiilor. Poliţiştii au pus sub sechestru apartamentul celei bănuite de escrocherie, însă paguba poate fi recuperată abia la finalul procesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.