Istoricul Mădălin Hodor, cercetător la CNSAS, relatează, într-o lungă postare pe Facebook, citată de epochtimes-romania.com, povestea unui tânăr, doctor în fizică atomică, distrus efectiv de Securitatea ceauşistă pe motiv că a refuzat să fure documente pentru ei. Crima lui supremă nu a fost însă aceasta ci faptul că, în plus, şi-a permis s-o critice pe tovarăşa Elena Ceauşescu.
Devenit incomod pentru regim după ce a scris un memoriu în care a descris incompetenţa, ticăloşia şi furtul academic din facultate şi a dat exemplu o lucrare a tovarăşei Ceauşescu scrisă în realitate de un asistent, tânărul fizician a fost internat cu forţa la Psihiatrie, dopat cu neuroleptice, supus la şocuri electrice. Şi nu doar o dată, ci în repetate rânduri, până când mintea lui a cedat.
Redăm postarea lui Mădălin Hodor:
Crima perfectă
Un criminalist ar spune că nu există aşa ceva, că indiferent cât de mult timp trece, până la urmă nu se poate ca făptuitorul să nu fie prins.
Rotundă. Fără cusur. Crima perfectă prin faptul că s-a petrecut şi că nici nu a fost nevoie de cadavru. Dacă nu ai cadavru nu ai crima, prin urmare ce să anchetezi? Victima încă trăieşte. Este undeva printre noi. Dar a murit în realitate de multă vreme. A rămas doar carcasa. Trupul fără suflet.
L-am întâlnit pe AF (nu dau numele din motive evidente) în anul 2001. Venise să îşi vadă dosarul la CNSAS. Instituţia abia se mutase în sediul din Dragoslavele, începuseră să vină primele dosare, oamenii (puţini) aflaseră că există şi unii (şi mai puţini) făceau cereri să le vadă.
Pe vremea aia fiecare petent era asistat la consultarea dosarului de către un angajat (de la Direcţia Investigaţii) pentru ajutor.
În ziua aceea era rândul meu, iar petentul care mă aştepta pe canapeaua din hol era AF. Am crezut iniţial că e o greşeală şi că jandarmul de la poarta fusese păcălit de un om al străzii (se mai întâmplase). Aveam în faţa un boschetar murdar şi puţind a băutură.
Îşi freca mâinile şi îi juca privirea în toate părţile. A început să vorbească precipitat şi mi-a îndesat în braţe un vraf de hârtii boţite şi pline de mâzgălituri pe care le-a scos dintr-o sacoşă de rafie.
Abia după ce am reuşit să îl calmez puţin am înţeles ce spunea. Dar asta mi-a întărit convingerea că e o persoană cu probleme psihice.
Se numea AF, 57, din Bucureşti (stau cu mama) şi era doctor în fizică atomică. Sigur, am zis. Iar eu sunt Papa de la Roma.
A venit să vadă dosarul pentru că el ştie că acolo va găsi actele lui de studii. Copiile
Are nevoie de diploma de doctor ca să poată să beneficieze de pensie. Ce s-a întâmplat cu actele lui pe care trebuie să le aibă? I le-au luat. Cine? Priveşte în toate părţile, se apleacă spre mine şi îmi şopteşte odată cu un damf puternic de alcool :”Securiştii! Cred că sunt şi aici nu?” Îi spun că nu sunt. Noi nu avem treabă cu Securitatea, suntem toţi civili abia veniţi din facultăţi. Nu l-am convins. Astăzi ştiu că l-am minţit atunci. Aveam angajaţi la CNSAS foşti securişti. Eu nu ştiam.
„Ştii, mă scuzi (a văzut că m-am retras) am băut ceva înainte să vin aici. De frică.” Îi spun că nu are de ce să îi fie frică şi urcăm împreună la sala unde poate să citească dosarul. Îl primeşte şi începe să îl răsfoiască febril. Apoi pufneşte: „Nu sunt. Nu e decât diploma de licenţă şi cartea de muncă”. Îi cer să mă lase să mă uit şi eu. Poate…Îmi întinde dosarul.
E subţire. Mă gândesc că nu durează mult. Încep să citesc şi nu îmi vine să cred. Mă uit la rapoartele securiştilor de două ori. Da. Este incredibil. Omul chiar era ce a spus că era.
Şef de promoţie. 10. L-au făcut asistent imediat la Facultate. Doctorat impresionant. Apoi bursa în Canada. Programul româno-canadian. Cernavodă. Top. Un tânăr de viitor. Ce s-o fi întâmplat?
Securitatea s-a întâmplat. Fusese acceptat în echipa unui specialist de top canadian. Profesor universitar. Securiştii voiau să fure de la el ceva documente. I-au cerut să lucreze cu ei. A refuzat. Atunci i-au scurtat brusc bursa şi i-au cerut să revină imediat în ţară. A refuzat şi asta. A stat încă 3 luni, a terminat stagiul şi a revenit. De ce? (L-am întrebat după) Familia. Mama, soţia, copilul.
La Facultate a cerut un post conform cu pregătirea. Nu i-au dat. L-a ocupat un activist. A început să scrie memorii. Să se plângă. Asta nu a fost bine. L-au pus în discuţia colectivului şi l-au mutat şi mai jos. Nu mai putea face ce învăţase. Apoi a făcut greşeală supremă.
A scris un memoriu în care a descris incompetenţa, ticăloşia şi furtul academic din facultate. A dat exemplu o lucrare a tovărăşei Elena Ceauşescu scrisă în realitate de un asistent. Asta a fost.
L-au dat imediat afară. A venit Securitatea. Cum a făcut scandal, l-au dus direct la Săpoca. L-au internat forţat. Pentru astfel de cazuri „speciale” Securitatea inventase un diagnostic (nu am găsit dacă au beneficiat de expertiză specialiştilor în domeniu) care nu exista nicăieri în lume cu excepţia RSR: „delir revendicativ”.
Legat de pat. Două săptămâni de neuroleptice şi şocuri. Când a ieşit şi a mers acasă era gol. Soţia, sfătuită de securişti să nu îşi distrugă viaţa pentru un „nebun” plecase. Luase şi copilul. I-a căutat a făcut scandal, s-a dus la Facultate din nou să ceară socoteală. L-au luat din nou. Încă două săptămâni.
Apoi totul a urmat cursul firesc al cazurilor de „delir revendicativ”. Internări la 23 august, vizite ale unor oficialităţi străine, evenimente sportive, de 1 mai. Sau de fiecare dată când îşi aduceau aminte. Era în evidenţă.
Până la urmă le-a ieşit. După ani de neuroleptice, şocuri, bătăi şi alte „tratamente” mintea a cedat.
După 1990 a mers să îşi facă o expertiză psihiatrică. A ieşit rău. Nu s-a putut angaja nicăieri, trăia dintr-o pensie de handicap şi din pensia mamei, o femeie în vârstă. Îmi spune că medicii ăia care îl internau când îl aducea Securitatea erau în funcţii mari. Mi-a spus nume. Mie nu îmi spuneau nimic.
L-am întrebat cum să îl ajut. Să vorbim cu cineva, eu sunt prea mic să pot să fac ceva. A dat din mână a lehamite. „Ştii ce? Eu nu mai vreau să mă răzbun pe ei. Aş vrea să îmi dea actele alea, să am şi eu o pensie.”
Şi nu v-aţi dus la Ministerul Educaţiei?
„M-au dat afară de la poartă că sunt boschetar „. Păi nu le-aţi spus povestea?
„Cine se uită domnule la un nebun?”
