Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, după şedinţa de la Palatul Victoria, că Guvernul nu exclude aprobarea unei ordonanţe de urgenţă în scopul amânării creşterii alocaţiilor de la 1 iulie.
“Colegii mei din coaliţie au fost acolo când am aprobat cu toţii bugetul pentru anul acesta. Am discutat despre o singură creştere anul acesta a alocaţiilor, la începutul anului. Care va fi dinamica, în perioada următoare, pot să fac amendamente în Parlament.
Dacă nu le fac la timp, bineînţeles că va trebui să facem modificarea printr-o ordonanţă de urgenţă, ca să ne asigurăm că nu vom avea o altă modificare în anul acesta. Nu de alta, dar nu este în buget şi atunci vom avea o problemă bugetară”, a precizat prim-ministrul.
Şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, a atras atenţia că nu există resurse la bugetul de stat pentru o nouă creştere a alocaţiilor copiilor în acest an, ci abia anul viitor.