Potrivit Stirileprotv.ro, Senatorul Diana Șoșoacă a susținut un discurs vehement, în Parlament, în timpul ședinței solemnte organizată cu ocazia împlinirii a 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană.

“Din păcate, după 15 ani în care ni se spune că suntem parteneri egali ai statelor UE, nu avem acces în Schengen. În schimb, avem firme austriece care ne-au preluat cam tot ce înseamnă petrol, gaz, bogăţii, avem firme franceze care ne-au luat alte bogăţii, avem firme italiene care ne-au luat alte bogăţii.

Nu e prost cine le ia, e prost cine le dă. Îi toţi aceşti 15 ani, România a pierdut cel mai mult. Într-adevăr, avem posibilitatea să ne plimbăm în afara graniţelor ţării, dar avem peste 10 milioane de români în afara graniţelor ţării. Suntem ţara cu cea mai mare migraţie pe timp de pace”, a spus senatorul.

“UE dacă nu se trezește va rămâne fără foarte multe state, eu încă mai cred că UE poate să se trezească și să revină la ceea ce a început, 60% dintre români își doresc ROExit. Atenție foarte mare! Aveți griija că anul acesta doamnelor de la PNL care vreți să fiți judecatiri la CCR și trageți sfori pentru acest lucru pentru că vi s-a cerut să anulați Constituția României în favoarea dreptului european.

Așa ceva… îi spun Uniunii Europene: Pe aici nu se trece! Constituția României este cea mai de preț lege. În constituție se află drepturi și libertăți fundamentale europene. Respectăm dreptul european, dreptul european poate fi cel mult complementar, dar nu să fie superior Constituției României”, a continuat Diana Șoșoacă.

Senatorul a venit îmbrăcat în ie și având un drapel mare pe umeri. Când s-a prezentat în fața colegilor pentru discurs, aceștia au început să râdă.

“Nu credeam că arborarea steagului României va stârni atâtea râsete, dar ce poți să îi ceri unui asemenea Parlament”, a spus ea.

Ludovic Orban, reproșuri pentru Florin Cîțu

La finalul şedinţei, Ludovic Orban i-a reproşat lui Florin Cîţu că-şi bate joc de o şedinţă festivă.

Cum să-i dai cuvântul lui Şoşoacă în locul meu?”, i-a reproşat Orban lui Cîţu, au relatat surse martore la momentul din plenul Parlamentului, potrivit news.ro.

1 COMENTARIU

  1. cutu, a dat cuvantul acestei panarame ,care batjocoreste steagul Romaniei IN PARLAMENTUL LUI MASA.CUM DE NIMENI NU A OPRIT ACEASTA NULITATE SA VORBEASCA,IN FATA INVITATIILOR STRAINI ?
    AR TREBUII ARESTAT PENTRU INALTA TRADARE SEFUL SENATULUI .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.