Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat la Prima TV că pandemia a început ”să o ia mai încet” şi că nu mai există o mare presiune pe paturile de spital, în special pe cele de la Terapie Intensivă.

Ea a precizat că dacă lumea se va vaccina în număr mare şi vor fi respectate măsurile de protecţie atunci pandemia se va încheia curând, transmite News.ro.

Ea a precizat că deocamdată nu a fost stabilit dacă renunţarea la mască în spaţiile închise unde toate persoanele sunt vaccinate va fi inclusă în primul val al relaxărilor din 1 iunie.

Mihăilă a mai afirmat că apariţia unui val patru al pandemiei depinde de noi, o condiţie esenţială pentru ca acest lucru să nu se întâmple fiind vaccinarea. Ministrul a fost întrebat şi ce este mai periculos pentru sănătate, o felie de parizer prăjit sau vaccinul AstraZeneca.

Ioana Mihăilă a fost prezentă duminică, la emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, unde a fost întrebată cât de aproape ne aflăm de finalul pandemiei.

“Aş vrea să vă dau o dată exactă, ar fi foarte bine să ştim că din 5 iunie pandemia se termină şi noi putem reveni la viaţa de dinainte. Din păcate, răspunsul la această întrebare nu poate fi atât de exact, depinde de virus, depinde de noi, depinde de autorităţi, depinde de o sumedenie de lucruri.

Dar dacă toate lucrurile se aşează aşa cum trebuie, adică dacă ne vaccinăm, dacă până când ne vaccinăm continuăm să respectăm măsurile de protecţie, pandemia se va finaliza cât de curând”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Ioana Mihăilă a precizat că deocamdată nu există dovezi ştiinţifice care să spună care este procentul din populaţie care trebuie vaccinat pentru a ajunge la imunizarea în masă.

“Încă nu există suficiente dovezi ştiinţifice care să ne spună care este procentul populaţiei care trebuie să fie vaccinată sau care trebuie să fi trecut prin infecţie pentru a atinge această imunizare în masă”, a transmis Mihăilă.

Zachmann a intervenit afirmând că s-a vorbit de imunizare a unui procent de 60-70% din populaţie.

“Da, dar încă nu avem o certitudine tocmai pentru că este un virus nou la care nu avem istoric şi nu ştim la ce să ne aşteptăm. Cu cât se vaccinează mai mulţi oameni, cu atât mai repede se va întâmpla lucrul ăsta.

În plus, nu ştim dacă cei care au trecut prin infecţie contribuie la numărul acesta total de persoane rezistente la o reinfecţie. Pe lângă vaccinare contează şi din nou şi insist pe lucrul acesta cum ne protejăm până când reuşim să atingem acest procent critic. (…)

Vaccinarea protejează mai ales pentru formele severe de boală, are un grad mai redus de protecţie pentru formele asimptomatice sau formele uşoare de boală, ceea ce implică că, dacă după vaccinare totuşi contractăm virusul, riscăm într-o măsură mică, e adevărat, să transmitem mai departe celorlalţi şi atunci e important ca pe lângă vaccinare, până când ne vom afla într-un grup de oameni care sunt toţi vaccinaţi, să continuăm să păstrăm mască”, a continuat Ioana Mihăilă.

Ea a reamintit că este posibil să se renunţe la masca în spaţiile închise dacă toate persoanele din biroul respectiv sunt vaccinate, în acest sens aşteptându-se punctul de vedere al specialiştilor de la Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Ministrul a menţionat că deocamdată nu a fost stabilit dacă renunţarea la mască în spaţiile închise unde toate persoanele sunt vaccinate va fi inclusă în primul val al relaxărilor din 1 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.