Pedeapsă drastică pentru cei care locuiesc în chirie sau în gazdă, dar sunt prinşi că au declarat oficial alt domiciliu. Oamenii care nu pot dovedi că stau efectiv la adresa din buletin pot rămâne fără act de identitate, potrivit observatornews.ro. 

E un proiect pus în dezbatere publică de Ministerul de Interne. Actul normativ reglementează şi numărul persoanelor care pot locui într-un imobil. Nu mai mult de zece, dacă nu sunt rude.

O dată la patru ani, înainte de fiecare tur de alegeri, România se confruntă un val de mutări fictive. Fenomen regăsit an de an, la sfârşitul verii, punctual, şi în Capitală. Ca să-şi poată înscrie copiii la şcoli de elită, sute de părinţi îşi schimbă domiciliul. Însă doar în acte.

Practica e veche, însă în lipsa unui cadru legal, nu a putut fi stopată. Acum Ministerul Afacerilor Interne propune scancţiuni drastice – anularea cărţii de identitate pentru persoanele care nu locuiesc la domiciliul declarat.

Cei mai afectaţi de propunea MAI ar putea fi românii care locuiesc în chirie sau în gazdă. Dacă nu pot dovedi că stau efectiv la adresa respectivă vor rămâne, după verificările poliţiştilor, fără acte de identitate.

Scopul ar fi ca Registrul Naţional pentru Evidenţa Populaţiei să aibă date mai bune decât are acum. Iar obligaţia proprietarului nu se va mai limita la o simplă declaraţie scrisă.

Câte persoane pot avea domiciliul la aceeași adresă

Pe lângă consimţământ, va fi nevoie de dovada clară că solicitantul locuieşte la respectiva adresă, dar şi de numărul de persoane care au domiciliul în acel imobil, plus o notă de verificare a polițistului de ordine publică. Noul document mai impune şi o limită de zece persoane care pot avea domiciliul la aceaşi adresă. Singura excepţie e atunci când e vorba de rude. Doar că oamenii cred că anularea cărţii de identitate e o măsură excesivă.

Petru Olariu, președinte Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara: E încălcarea drepturilor omului. Poţi să iei o măsură pentru cel care nu-şi declară domiciliul acolo, măsura poate să fie amendă, avertisment…

Dacă va fi adoptat proiectul, persoanele care vor avea actul de identitate anulat vor putea cere apoi emiterea unui nou buletin care să conţină o adresă de domiciliu validă.

1 COMENTARIU

  1. Ce dobitoci prosti.Cum sa anulezi cartea de indentitate? Atunci esti nimeni in drum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.