Noul raport UNESCO, publicat ieri, arată că Romsilva este incapabilă să protejeze făgetele multiseculare şi că le exploatează abuziv în mod planificat, transmite ONG-ul de mediu Agent Green.

”Ministerul Mediului, prin departamentul de biodiversitate, trebuie să preia de urgenţă coordonarea pădurilor aflate în Patrimoul Mondial UNESCO şi să interzică imediat orice lucrări silvice în aceste păduri şi zonele tampon ale acestora.

În caz contrar, toate componentele sitului transnaţional din Germania, Austria, Albania, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Italia, Slovacia, Slovenia, Spania şi Ucraina vor fi descalificate. România riscă astfel un scandal diplomatic de proporţii”, avertizează Gabriel Păun, preşedintele Agent Green.

Potrivit sursei citate, situl transnaţional UNESCO pentru făgetele multiseculare din Carpaţi şi alte regiuni din Europa însumează 92.023 hectare în 12 ţări din care 23.981 hectare în România. Siturile UNESCO reprezintă elita ariilor naturale protejate din întreaga lume.

În iulie 2019, la cea de-a 43-a reuniune UNESCO desfăşurată la Baku, România a fost aspru criticată pentru exploatările forestiere din zonele tampon ale componentelor cu făgete primare şi s-a decis trimiterea imediată a unei noi misiuni în ţara noastră. Publicarea noului raport a fost decisă în urma celei de-a 44-a reuniuni UNESCO desfăşurate la Fuzhou, China.

În raport se critică faptul că modul actual de administrare al componentelor din România nu respectă ghidul operaţional şi afectează integritatea proprietăţii transfrontaliere. UNESCO acuză tăierile rase şi cele abuzive ascunse sub numele de progresive, de igienă sau de conservare, tăieri practicate de Romsilva care afectează procesele naturale şi subminează funcţiile de protecţie ale zonelor tampon. Misiunea consideră că managementul forestier trebuie să urmeze procesele naturale şi să favorizeze extinderea ecosistemelor formate din făgete primare şi seculare în timp.

Totodată se impune renunţarea la asfaltarea DN66A, un proiect care ar urma să compromită atât zona centrală, cât şi cea tampon din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei. Agent Green a protestat şi a atras atenţia în iulie 2019 cu privire la aceste ameninţări chiar în zona centrală a acestei componente UNESCO.

Totodată, misiunea UNESCO cere combaterea şi pedepsirea aspră a tăierilor ilegale deoarece afectează ireversibil procesele naturale din componentele sitului. Nu în ultimul rând, UNESCO cere României să protejeze strict toate făgetele seculare şi primare care nu au fost încă incluse în situl transnaţional pentru a asigura protecţia pe termen lung a acestor ecosisteme excepţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.