Într-un discurs rostit pe scena Conferinței pentru Securitate de la Munchen, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat un calendar „clar” pentru aderarea Ucrainei la NATO. De asemenea, liderul de la Kiev a criticat sâmbătă „inacțiunea occidentală” împotriva agresiunii ruse, argumentând că Ucraina a acționat ca un „scut” în ultimii opt ani, iar arhitectura de securitate a Europei a eșuat total.

Volodimir Zelenski și-a început discursul amintind discursul lui Putin la Conferința de Securitate de la Munchen din 2007, în care președintele rus a atacat ordinea globală condusă de SUA și a catalogat extinderea NATO către Est ca fiind „extrem de periculoasă”.

„Un an mai târziu, Putin a invadat Georgia folosind multe dintre aceleași tactici pe care oficialii americani spun că le încearcă acum. Apoi, în 2014, Putin a anexat Crimeea și a stimulat o insurgență pro-rusă în estul Ucrainei, care a continuat până în prezent”, a spus președintele ucrainean, citat de publicația americană Axios.

„Cum am ajuns în cea mai mare criză de securitate de la sfârșitul Războiului Rece? Pentru mine, ca președinte al țării care și-a pierdut o parte din teritoriul, mii de oameni, și a văzut cum țara îi înconjurată la granițe de 150.000 de soldați l, acest răspuns este evident”, a spus Zelenski.

„Arhitectura de securitate a Europei și nu numai este aproape distrusă. Acum este prea târziu să vorbim despre remedierea ei. Este timpul pentru una nouă”, a continuat președintele ucrainean.

„Cu 15 ani în urmă, Federația Rusă a făcut aici o declarație în care a contestat ordinea globală de securitate. Cum a răspuns lumea? A mers mai departe și nu a dat atenție afirmațiilor președintelui rus”, a explicat liderul de la Kiev.

Zelenski și-a continuat discursul, criticând NATO pentru că susține că are o politică de „uși deschise”, în timp ce refuză să lase Ucraina să intre și a cerut alianței să ofere un interval de timp pentru eventuala aderare a țării sale la Alianță.

„Să fim sinceri în privința asta. Politica ușilor deschise este bună, dar avem nevoie de răspunsuri deschise. Nu ani și ani de întrebări închise”, a spus Zelenski. Ucraina nu va fi niciodată un „tampon” între Rusia și Occident, a adăugat acesta.

Zelenski a criticat și Occidentul pentru că a susținut că Putin a luat decizia de a invada, dar nu a impus sancțiuni până la începutul atacului. „Ce așteptați? Nu avem nevoie de sancțiuni după ce au loc bombardamente, după ce nu mai avem granițe. Dacă acționăm după începerea agresiunii, atunci de ce am avea nevoie de acele sancțiuni?”, s-a întrebat președintele ucrainean.

„Apreciem orice ajutor, dar toată lumea trebuie să înțeleagă: acestea nu sunt contribuții caritabile pe care ar trebui să le ceară Ucraina. Este contribuția voastră la securitatea Europei și a lumii. Acolo unde Ucraina a fost scutul timp de opt ani”, a mai declarat președintele ucrainean.

Acesta a spus propus, totodată, o întâlnire cu Vladimir Putin. „ Nu știu ce vrea președintele Federației Ruse, așa că propun să mă întâlnesc cu el”, a spus Zelenski.

„Ucraina tânjește după pace. Europa tânjește după pace. Lumea spune că nu vrea niciun război, în timp ce Rusia susține că nu vrea să producă vreo agresiune. Cineva aici minte”, a spus Zelenski înainte de a primi ovații din sală.

Discursul președintele ucrainean a fost urmărit îndeaproape la Conferința de Securitate de la Munchen, pentru că a venit la doar o zi după ce președintele american Joe Biden a avertizat că președintele rus Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina și că intenționează să țintească inclusiv Kievul.

Oficialii americani l-au îndemnat pe Volodimir Zelenski să nu părăsească țara, dar el a spus după discursul său că este important să nu se manifeste „panica” sau să se permită luarea deciziilor fără Ucraina.

„Doar să ne punem în sicrie și să așteptăm ca soldații ruși să vină nu este ceva ce vom face”, a spus președintele Ucrainei în sesiunea de întrebări și răspunsuri după discurs.

La sosirea în Germania, președintele Zelenski a declarat sâmbătă că Ucraina nu va răspunde provocărilor din regiunea estică Donbas și că va depune eforturi pentru a stabili pacea prin diplomație.

Zelenski a avut o întâlnre cu vicepreședintele american Kamala Harris, în care au discutat despre evoluțiile și evaluările recente ale dezvoltării masive militare a Rusiei în jurul Ucrainei, iar doi au lansat un nou apel către Rusia să se retragă de la graniță, potrivit CNN.

„Vicepreședintele a subliniat angajamentul SUA față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Cei doi lideri au discutat despre abordarea transatlantică unită dacă Rusia va invada Ucraina, iar vicepreședintele a subliniat măsurile economice rapide și severe care au fost pregătite alături de aliații și partenerii. Vicepreședintele Harris și președintele Zelenski au convenit asupra importanței diplomației și a detensionării”, a comunicat Casa Albă, care a precizat că întâlnirea a durat aproximativ 45 de minute.

Sursa știre : Digi24.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.