Nu mai puțin de 52 de cadre medicale au fost confirmate cu Covid-19 luni, iar două persoane internate în ultimele zile în spital au murit. Spitalul va fi închis și toți medicii din spital vor fi puși în izolare, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătaru, citat de Digi24.ro. 

Spitalul va fi dezinfectat în 48 de ore și va fi folosit apoi exclusiv pentru tratarea cazurilor de coronavirus, iar pacienții internați pentru alte afecțiuni vor fi transferați la alte spitale din zonă. În Suceava vor fi trimiși medici din alte spitale din regiune.

Loading...

Practic, într-o singură zi aproape că s-a dublat numărul cazurilor de medici și asistenți medicali în cazul cărora s-a confirmat îmbolnăvirea cu noul coronavirus „Dintre noile cazuri confirmate cele mai multe sunt de la Secția de Cardiologie, mai exact 7 persoane, apoi urmează Medicina Internă cu 5 cazuri, în timp ce la Boli Infecțioase și Gastro sunt câte 3 cazuri de îmbolnăvire. Celelalte cadre medicale diagnosticate cu COVID-19 sunt de la Dializă, Neorologie, ORL, UPU și ATI”, potrivit Monitorul de Suceava.

Începând din această dimineaţă, Spitalul Municipal Rădăuţi a devenit spitalul de resort la nivelul judeţului Suceava.

„Tot ceea ce înseamnă urgenţe medicale la nivelul întregului judeţ vor ajunge la Spitalul Municipal Rădăuţi. Am purtat discuţii cu DSP Suceava şi cu Serviciul de Ambulanţă care m-a anunţat că ambulanţele sunt pe drum către Spitalul Municipal Rădăuţi.

În momentul de faţă avem stocuri de materiale care ne pot asigura funcţionarea în condiţiile care tocmai s-au modificat pentru un termen mai scurt decât termenul care era anterior, pentru aproximativ o săptămână, zece zile” a declarat, într-o conferinţă de presă, Traian Andronachi, managerul Spitalului Municipal Rădăuţi.

Până la apariția acestor noi 25 cazuri, Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a transmis luni dimineață o informare prin care anunța care au fost măsurile luate de unitatea medicală pentru siguranța angajaților și a pacienților. La acea oră erau confirmate 27 de cazuri, 18 medici și 9 asistenți medicali.

„Precizăm că, de la apariția primelor cazuri de COVID-19 în România, spitalul nostru a făcut toate eforturile și a luat toate măsurile care au fost posibile pentru pregătirea unității medicale față de cazurile de infectare cu noul coronavirus: intervenții de ordin investițional în secțiile de Boli Infecțioase și Pneumologie, pregătirea spațiului pentru linia de analiză a probelor, achiziția echipamentelor și a materialelor necesare secțiilor pentru a fi protejate în fața virusului, în condițiile de dificultăți majore create de furnizorii care se aprovizionau din China”, se arată în comunicatul semnat de Comitetul Director al spitalului.

De asemenea, se precizează că toate echipamentele care au putut fi achiziționate în noile condiții de pe piață au fost cumpărate; în punctele sensibile din spital, precum UPU, Boli Infecțioase, Pneumologie și ATI numărul dezinfecțiilor a crescut la 3-4/zi; personalul a fost instruit și strictul necesar a fost asigurat. În secția Boli Infecțioase au fost asigurate permanent combinezoane de protecție pentru personalul de intervenție la cazurile suspecte și confirmate cu COVID-19.

„Din păcate, ne-am confruntat atât cu cazuri nedeclarate în privința istoricului de călătorie sau a contactelor cu persoane venite din zone de risc, cât și cu o criză mondială în ceea ce privește echipamentele de protecție, situație care nu este specifică Spitalului Județean Suceava, ci tuturor spitalelor din lume, la această oră. Nu a fost neglijență din partea noastră, am făcut tot ce am putut și am achiziționat toate materialele de protecție pe care le-am găsit pe piață. Unii dintre furnizori nu au mai răspuns, alții au reziliat contractele deoarece nu mai aveau de unde să se aprovizioneze. Am căutat permanent soluții, în condiții de resurse limitate.

Este un război global cu noul coronavirus și în această luptă efortul trebuie să fie comun. Nici cetățeanul, nici spitalul nu poate să lupte singur. Vom reuși doar împreună. În contextul situației generate de pandemia de coronavirus – COVID – 19, principala noastră preocupare rămâne grija pentru pacienți și personalul medical. Ne dorim ca toți pacienții să fie în siguranță și să beneficieze de cele mai bune condiții de diagnostic și tratament”, se arată în comunicat.

FOTO: Facebook/ Spitalul Județean Suceava

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.